Singura rasă de pe pământ care nu a zeificat componentele sau fenomenele naturii; care nu a avut inchiziţie, reforme religioase adânci, în credinţa căruia nu s-a schimbat o iotă de-a lungul mileniilor; care n-a avut sfinţi, intermediari, cel mult îngeri atent instruiţi; care a creat oameni de afaceri şi de ştiinţă de geniu ; care a privit chiorâş miracolele de duzină ca un păcat, dacă nu o jignire adusă minţii şi logicii omeneşti şi care, tocmai din pricina acestei detaşări de credinţele ,primitive, poetice, desigur, însă naďve, ale altor neamuri, deosebindu-se lucid de ele pînă şi în felul cum vedeau stelele, din a căror pulbere ne place să credem că suntem făcuţi - au fost crunt persecutaţi. Să fi fost motive, disproporţia era sau este întotdeauna excesivă, ca o însumare a întregei experienţe istorice.
*
Nici unui alt popor nu-i sunt prezise, prescrise în vreo carte nenorocirile ce i se vor întîmpla ca poporului care este eroul principal al Vechiului Testament.
Capitolul 4 (26) : "Vă mărturisesc astăzi pe cer şi pe pământ că veţi pierde curând pământul, pentru a cărui moştenire treceţi acum Iordanul ; nu veţi trăi multă vreme pe el, ci veţi pieri.
27. Domnul vă va împrăştia prin toate popoarele şi veţi rămâne puţini la număr printe toate popoarele, la care vă va duce Domnul.
28. Veţi sluji acolo altor dumnezei, făcuţi de mîini omeneşti din lemn şi piatră, care nu văd şi nu aud, care nu mănâncă şi nu au miros.
29. Dar când vei căuta acolo pe Domnul Dumnezeul tău, îl vei găsi"
*
Istoria civilă este martoră. Până la cotidianele celei mai apropiate actualităţi. Iubirea pe care Dumnezeu o arată poporului său nu este întrecută decât de pedepsele cumplite aruncate asupra lui când nesocoteşte poruncile divine. Acestea se îmbină cu sfaturile cele mai practic