Viaţa şi petrecerea (cu taverne, bârfe şi personaje mateine, n.n.) - aşa ar fi tebuit să se intituleze cartea lui Cornel Ungureanu despre Cercul Literar de la Sibiu. Pâna la urmă, autorul s-a mulţumit să aleagă, după criterii tematice, un titlu ambiguu şi general, specificând, cu italice: intervalul timişorean. Inscripţia de pe poartă descurajează o primă apropiere, neavizată, de un studiu care afişează, ostentativ, avertismentul: pentru cunoscători! În curtea sibiană, hăitaşii proletcultismului latră a pustiu. Cerchiştii s-au împrăştiat, între 1948 şi 1965, în toate colţurile ţării, cei din prima linie - Ştefan Aug. Doinaş, I. Negoiţescu, Corneliu Regman, Radu Stanca - au ajuns profesori la ciclurile primare sau secundare, în sate din jurul Aradului, la Timişoara, Cluj sau Sibiu. Vor păstra tăcerea editorială, se vor ascunde, temători şi anonimi, până când li se va oferi, în perioada "dezgheţului ideologic", şansa să se reunească, la revista orădeană Familia - rampa lor de re-lansare în publicistică şi în literatură.
Îţi apropiaţi ai grupării - unii, chiar semnatari ai manifestului din 1943, către E. Lovinescu - au trecut prin închisorile dejiste şi au suportat, timp de mai bine de un deceniu, lipsuri materiale şi umilinţe cumplite. În istoria sibiană, numele lui Victor Iancu, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş sau Deliu Petroiu sunt, deja, pe jumătate uitate. În vreme ce istoricul şi traducătorul Ion Stoica Udrea, directorul revistei "Vrerea" sau poetul Petru Sfetca, vehementul redactor de la Dacia, figurează, pentru cercetătorii de astăzi, la capitolul figuri nesemnificative. Cât despre profesorul N.D. Pârvu, cel care, pentru a scăpa de orice suspiciune, a acceptat toate compromisurile cu sistemul, figura lui este, pentru prietenii de pe vremuri, imaginea senilităţii şi a decăderii: aşa trece gloria lumii!
Pentru profesorul Victor Iancu -
