Povestea calcanului incepe cu "A fost odata ca niciodata un peste al saracilor!". Ramai surprins sa afli ca, poate, cel mai bun peste pe care-l da Marea Neagra a fost odata pestele saracilor. Astazi, cand calcanul a devenit peste de lux - la turci ajunge si la 50 de dolari kilogramul, iar la noi, intre 250.000 si 300.000 de lei - povestea lui ar trebui sa se regaseasca in cartile de economie politica. Pentru ca povestea calcanului ar fi fabuloasa daca n-ar fi simpla. Deoarece pestele saracilor a devenit pestele bogatilor, asa cum multe alte produse de la inceputul anilor ’70 - cand si calcan puteai sa cumperi cu 4 (patru) lei kilogramul - au devenit la sfarsitul anilor ’80 si al dezastrului comunist produse de lux. Cu atat mai mult, aceste produse au devenit, o data cu oranduirea capitalista, niste produse scumpe. Asta ar fi unul dintre motivele pentru care calcanul a suferit o asemenea "metamorfoza" sociala. Celelalte motive au fost poluarea Marii Negre, dar si pescuitul exagerat practicat, culmea, mai ales de turci. Care, stiti bine, au pescuit masiv calcan pana-n zilele noastre, ca si cand ar fi fost la ei acasa. De ce? Pentru ca asta fac de zeci de ani si nu le-a zis nimeni nimic.

Pe Litoralul romanesc, calcanul lipseste aproape cu desavarsire de pe meniurile restaurantelor sau cherhanalelor de la malul marii. In schimb nu lipseste, ba chiar este prezentat ca specialitatea casei crapul, in saramura sau prajit. Ce legatura o avea saramura de crap cu Marea Neagra numai romanul poate sti. Iata unul dintre multele paradoxuri care fac din neamul romanesc unul dintre neamurile alese ale Pamantului. Si pana la urma, mai bine o saramura de crap decat o ceafa de porc. Poate ca organizarea unei piete de peste, a unei hale la Mangalia, adica a unui loc unde toti pescarii sa-si poata vinde pestele, ar mai schimba lucrurile in materie de gusturi pe Litoralul