In cazul doctorului Ciomu, macelarul de madulare, Colegiul Medicilor a fost necrutator. A taiat in carne vie. Stati linistiti, nu s-a recurs la Legea Talionului: ochi pentru ochi, organ pentru organ. Pur si simplu, breasla i-a retras dreptul de a mai practica medicina.
Cu alte cuvinte, nu i-a facut nimica! Oricum, nimeni, nici sub amenintarea fortei, nici contra unei spagi grase, nu s-ar mai fi lasat pe mana tremuranda a Ciomului. Sanctiunea Colegiului, organizatie care gireaza pregatirea doctorilor, vine prea tarziu, deci vine degeaba.
Disectia fenomenului Ciomu nu este in zadar, cazul fiind patognomonic (cum le place medicilor sa spuna), adica reprezentativ pentru multe hibe ale sistemului sanitar. Totul porneste de la formarea studentilor. Ciomu nu era un simplu doctor. Era profesor universitar! Si preda anatomia, la anul intai si doi. Avea, prin urmare, o influenta decisiva asupra modelarii a sute de viitori medici.
Bobocii de la Carol Davila se intalneau, la prima lor ora de curs, cu Ciomu. El le punea bisturiul in mana in Sala de Disectie ca sa-i invete cum sa identifice nervii, vasele, muschii. Or, dupa cum s-a vazut, profesorul nu facea distinctia intre testicul si penis. Dupa tragedia de la Spitalul Burghele, fostii studenti ai prof. Ciomu au inceput sa-si aminteasca de ciudateniile "maestrului".
Pe cand acesta era un simplu asistent, le-ar fi spus: "Uitati-va bine la mine daca vreti sa vedeti un geniu! Hai, uita-te la pantofi, vezi ce frumosi sunt? Daca o sa vreau, o sa te las sa-mi pupi pantofii!". Nici nu mai conteaza cat e legenda si cat adevar in folclorul despre Ciomu.
Importante sunt atmosfera de teroare instaurata la Catedra de Anatomie si mecanismul de selectie a valorilor in Universitate. Ciomu are, spun cei care l-au cunoscut, o memorie fenomenala. Memorarea unui chintal de carti si putin
