Acum, în plină vară, Geo Saizescu a dat din nou lovitura filmând o ediţie natur, revăzută şi adaptată, a simpaticului său film. De această dată în rolul principal l-a avut pe domnul Adrian Năstase surâzându-le câtorva miniştri înainte de a-i arunca din Guvern în focul PSD-ului. Momentul "intim", transmis în direct de televiziuni, s-a petrecut tocmai când canicula a dat în toridism acut, iar profesioniştii din televiziuni " câţi or mai fi - erau plecaţi în concediu uitând să zăvorască uşile prin care droaia moderatorilor de sezon şi de ocazie au năvălit în cruciadă spre litoral, bazându-se pe "mâna lui Dumnezeu" simţită pe creştet şi pe buimăceala telespectatorilor din cauza căldurii... Adică pe litoral unde vor realiza emisiuni-surori cu "Folclorul contraatacă" şi "Ce-am avut şi ce-am pierdut (Antena 1), "Monica" (Prima Tv), "Doru de seară" (Naţional Tv), "De 3x femeie" (Acasă Tv) etc. Între altele fie spus, este bine că Antena 1, cu sârg, consecvenţă şi voioşie, îşi menţine personalitatea pe scheletul unor realizări de excepţie cum sunt Ciao Darwin şi/sau Gheorghe Talk-show...
Revenind: este exact perioada în care, prietenul şi vecinul meu, Coriolan Haralampy, cade victimă unei ciudate crize de psihanalism, boală estivală - îmi explică el - a oricărui psiholog respectabil. Aceasta după ce, stând noi la un trăscău de Bihor*) la ştirile tv, domnul preşedinte Ion Iliescu, punând piciorul pe pâmântul patriei de la Otopeni, ne-a zis-o cu legitimă asprime: că întâlnirile dintre domnia sa şi primul ministru nu ne privesc. Aşa e, deşi Haralampy, având o sclipire profesional-responsabilă, mi-a zis:
-Măi, bade, eu cred că domnul preşedinte nu a înţeles corect mesajul maramureşencei Florentina Giurgi când aceasta îi strigă disperată soţului în vârtejul unei melodii "Rupe-o, Petre!", şi de aceea vrea să planteze ţâpuritura nord-vestică pe malul