Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVAS a promis oficialilor Fondului ca nu va mai vinde nici o societate comerciala cu banii in rate

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2004 ·

FMI, direct interesat de soarta ARO, SNTR, Tractorul si Nitramonia Delegatia Fondului Monetar International (FMI), condusa de negociatorul-sef pentru Romania, Neven Mates, a fost "bombardata" ieri de promisiuni din partea conducerii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Presedintele acestei institutii, Mircea Ursache, spune ca cele mai multe dintre aceste promisiuni sunt deja "puse pe picioare" si vizeaza ceea ce a mai ramas de privatizat. "Am discutat cu delegatia FMI programul de privatizare din acest an, iar promisiunea mea a fost ca ultimele trei societati din programul PSAL vor fi privatizate pana in luna octombrie a acestui an. In privinta societatii Electroputere Craiova, am prezentat strategia de privatizare, respectiv vinderea pe fluxuri viabile, si nu ca un intreg, in functie de interesul investitorilor, respectiv calupul de locomotive, cel de motoare si cel de transformatoare", a precizat Mircea Ursache. Delegatia FMI a aflat, de asemenea, ca nimic din ceea ce mai este de privatizat nu va mai fi vandut cu plata in rate: "Este o cerinta mai veche a Fondului pe care noi am pus-o deja in aplicare: plata in cel mult 10 zile de la semnarea contractului de privatizare". Un alt subiect abordat a fost al celor 42 de institute de cercetare din care 10 cu statut national vor fi transferate la Ministerul Educatiei, iar restul vor fi privatizate. "Saptamana viitoare vom supune dezbaterii Guvernului normele metodologice pentru privatizarea acestor institute. Vrem ca pana la sfarsitul anului sa gasim o solutie pentru acestea", a mai adaugat presedintele AVAS. Un subiect fierbinte a fost cel al marilor scandaluri din privatizare, Neven Mates fiind direct interesat de soarta ARO, SNTR, Tractorul ori Nitramonia. "La SNTR am precizat ca asteptam raportul Curtii de Conturi inainte de a lua o decizie. Pentru ARO mai analizez inca, iar la celelalte doua s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°