Compromisul e un mecanism unsuros a carui folosire politicienii au transformat-o in arta. Pacat ca impresia artistica n-are valoare economica. Din toata saracia ei, Romania a cumparat in ultimii ani masini straine de lux, avioane, fregate, a achitat datorii istorice sau a arvunit autostrazi, totul cu bani publici.
Nu faptul in sine e rau, ci modul in care s-au facut multe dintre cumparaturile pe care n-ar fi trebuit sa ni le permitem. Romania a cumparat si achitat limuzine, aeronave sau nave militare ca pe niste indulgente, folosind acelasi mecanism unsuros care il umplea de sila pe Martin Luther in secolul al XVI-lea, cand a cerut Reforma.
Tara noastra a ales calea unor compromisuri imorale, ca sa li se ierte pacatele politicienilor nostri si sa ni se deschida portile spatiului euro-atlantic, de care n-am fi putut trece dupa criterii economice.
Asa s-a facut ca, dupa ce am cumparat tot soiul de indulgente, am fost gasiti suficient de sanatosi ca sa primim tot soiul de vize – pentru turism, pentru NATO sau pentru UE – care altadata ne erau refuzate la prima ochire aruncata economiei.
Intr-un fel, Romania a ajuns sa exporte in Occident compromisul ca pe una dintre putinele “marfuri“ la care se pricep administratorii ei.
Asta nu inseamna ca prin compromis se poate inlocui munca. Tarile care au abordat transant reforma au intrat totusi in Uniunea Europeana inaintea noastra. Noi inca mai asteptam sa inchida Europa ochii la faptul ca avem pe cap cea mai mare inflatie din regiune. De-asta suntem tinuti inca in anticamera, nu fiindca avem sau n-avem basca.
Deci, inflatia, cu toate compromisurile care se fac si la calculul ei, nu este decat rezultatul unor probe de maiestrie in arta compromisului – mascarea somajului, de exemplu. Intai au fost deghizati somerii in pensionari, apoi in tarani, pana cand sistemul
