"Poate că nu vrem să trăim într-o lume complet indiferentă" spun versurile unui cîntec (rock) şi nu mi se pare deplasat să încep cu ele relatarea preumblării mele prin paginile ultimului număr (17) al revistei IDEA artă + societate. Principalul punct de atracţie era (cel puţin pentru mine) dosarul numărului - Filmul. astăzi, mai mult decît binevenit în spaţiul nostru unde discuţia teoretică despre film (şi despre vizual în general) ca mediu, ca îmbinare de artistic & social, industrie & tehnologie, dar şi ca influenţă este cvasi-inexistentă. Perspectivele propuse sînt din cele mai diverse - de la încercarea lui Ovidiu Ţichindeleanu de a contura "natura medială a filmului" şi influenţa pe care acesta o exercită asupra celorlalte medii (scris, pictură ş.a.) la greutatea de a defini, la mai bine de un secol de la apariţie, acest mediu şi la analiza modului în care filmul hollywoodian înlocuieşte cultura şi devine "limbaj universal" (Beja Margitházi) sau la căutarea postmodernismului într-un blockbuster ca The Matrix (Aurel Codoban); care e de găsit în chestionarea relaţiei om-creaţii(le sale) tehnologice şi în încercarea de a determina momentul cînd raportul de putere s-ar putea schimba, maşinile preluînd controlul - temă cu o lungă istorie în literatura SF (Matheson, Jack Finney, P.K. Dick ş.a.) & cyberpunk. Anca Oroveanu, pe de altă parte, se apleacă asupra "tradiţiei majore a vizualităţii" şi a legăturilor, contaminărilor, mutaţiilor introduse de film(ic) în arta contemporană; ceea ce, trecînd prin "regimurişleţ scopice ale modernităţii" (cf. Martin Jay) şi eseuri ale cîtorva teoreticieni de la începuturi (Panofsky, Kracauer, Benjamin), o duce la constatarea influenţei formative tot mai mari a cinematografului (în detrimentul educaţiei "clasice") pentru o serie de artişti contemporani şi la mai multe întrebări - despre tradiţie, asimilare (sau refuzul acesteia