Militanti musulmani care pretind ca au legaturi cu al-Qaida au amenintat ca vor declansa "un razboi sangeros" in principalele orase europene, dupa ce, la jumatatea lunii iulie, a expirat armistitiul anuntat de Ussama bin Laden, prin care liderul retelei teroriste cerea statelor implicate in operatiunile militare din Irak si Afganistan sa-si retraga trupele, relateaza AP.
Comunicatul transmis miercuri si care a aparut pe un site Internet (cunoscut pentru continutul sau puternic extremist) este scris in numele Brigazilor Abu Hafs al-Masri, grupare militanta islamista care a facut amenintari similare si in trecut.
Italia, prima tara in vizorul teroristilor
Potrivit celulei Al-Qaida, Italia va fi prima tinta vizata, pentru ca premierul Silvio Berlusconi nu a indeplinit cerintele liderului terorist bin Laden. Italia este unul dintre principalii aliati ai Statelor Unite, care a constribuit la operatiunile militare din Irak cu aproximativ 3.000 de soldati, dupa SUA si Marea Britanie. La randul ei, Polonia a trimis in Irak 2.
400 de militari, in timp ce o serie de alte tari europene au contribuit cu contingente mai mici. "Vom crea cascade de sange care va vor ineca. Voi v-ati condamnat propriile popoare la aceasta osanda. Vom zgudui orasele Europei si vom incepe cu tine, Berlusconi, si vom recurge la varsare de sange pana ce vei reveni pe calea dreapta.
Berlusconi si aliatii sai sa ne astepte, sa astepte promisiunea noastra, pe care i-am comuni-cat-o si pe care o dezvaluim acum Europei", mentioneaza mesajul.
«Reveniti pe calea cea dreapta!»
"Azi am declarat razboi sangeros si nu vom inceta raidurile impotriva ta (Europa) pana nu vei reveni la calea cea dreapta", adauga textul. "Dupa ce armistitiul oferit de Ussama bin Laden s-a terminat si nu ai revenit la drumul corect, iti declara