Imaginaţi-vă următorul scenariu cît se poate de posibil: cetăţeanul X din Bucureşti, cu apartament, maşină şi salariu bunicel, neinteresat neapărat de politică, dar destul de bine informat pentru că citeşte ziare şi ascultă talk-show-uri, enervat de corupţia şi aroganţa PSD, drept pentru care l-a votat pe Băsescu la locale, intenţionează să facă o alegere raţională la urne, să nu îşi risipească votul şi să aleagă Alianţa D.A., deşi nu îi sînt neapărat simpatici liberalii şi democraţii. Acest cetăţean statistic ar merge la vot pentru a pune ştampila pe o listă la Senat, cu următorii (dacă presa are dreptate): Muscă Mona (o doamnă foarte simpatică, vorbeşte drăguţ şi ştie ce spune, a văzut-o la televizor, bună alegere), Antonescu Crin (parcă a fost ministru, nu a auzit nimic de rău de el), Cinteză Mircea (îi sună cunoscut, dar nu ştie de unde să-l ia) şi Cataramă Viorel (ce?! ăsta?! parcă dispăruse? o fi dat banii furaţi înapoi? Cataramă senator cu votul lui?! Săraca Mona!). Bine informat politic, ştie despre Cataramă că este agramat ca Vanghelie, îmbogăţit suspect ca Iacubov, arogant ca Năstase şi are legături cu fosta Securitate ca o mulţime de alţi politicieni pe care nu ar trebui să îi vadă pe liste. Rămas cu ştampila în aer, cetăţeanul statistic X o va aplica sau nu acolo unde dorise, dar va rămîne cu un gust amar în gură: un vot raţional are uneori propria sa perversitate morală. Simpaticul cetăţean X este practic victima unui abuz: Theodor Stolojan poartă personal răspunderea pentru suferinţa sa psihică. Şi asta pentru că preşedintele PNL este legatarul valului de simpatie stimulat de dorinţa de schimbare, tandemul său cu Băsescu întruchipează alternativa şi asta înseamnă enorm de mult într-o politică personalizată cum este încă cea din România.

Nu este clar cum de a ajuns Viorel Cataramă pe listă, şi încă într-o poziţie care nu îi asigură neapărat