* T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, colecţia "Ego Proză", Editura Polirom, 2004. Unul dintre filmele cele mai cunoscute ale lui Carlos Saura, Cría cuervos... (pe româneşte, un fel de Şarpele la sîn...) începe cu următoarea secvenţă: un copil, într-o baie, trage un scăunel, cu mişcări vătuite, se suie pe el, ia o sticluţă din dulap (dulăpior, căci totul e micşorat, în afara urletelor părinţilor ce răsună în off) şi începe să combine licori. Totul pe fondul unui sfîşietor (dar foarte clar articulat) cîntec de copil despre spaimă, singurătate şi indiferenţă. "Toate gîndurile mele se îndreaptă spre tine / Dar tu pleci", zice cîntecul, în timp ce protagonistul (care-şi are şi el, pe undeva, toba de tinichea) prepară whisky cu stricnină pentru a-şi ucide tatăl ce răcneşte necontenit din dormitor. Anii '90 au fost plini de asemenea "crime magice", imaginare sau "după caz real", de care nu poţi să nu-ţi aminteşti citind demenţialul (în toate sensurile) roman al lui T.O. Bobe, una dintre cele mai profunde, mai bine scrise şi mai pline de umor cărţi de care am avut parte în ultimii ani. El este o neaşteptată poetică a vulnerabilităţii, scrise din perspectiva unui copil de 10 ani, fără recursul la psihologie, fără asezonări sociologice şi, mai ales, fără inutile moralisme. Luca (Raluca, îl strigă cel mai bun prieten, cu sadism), protagonistul romanului, scrie o compunere (în final COMPUNEREA) în care îşi reconstituie vacanţa de vară. Ca Fonchito, amoraşul şi Vestitorul din Elogiu mamei vitrege de Llosa, Luca îi dedică dezlănţuita compunere unei femei, "domnişoara învăţătoare", care devine nu doar cititor abstract, dar şi personaj al compunerii, motivaţia ei totală şi, în final, motivul de dezintegrare a universului cuprins în pătimaşa expunere. Cum ajunge însă Luca, băieţelul fragil, cu ochelari, cuminte ca o fată, să facă tabula rasa în jur printr-o compune