Pe vremea lui Ceauşescu, gospodinele burtoase şi în rochii înflorate, neplăcut mulate, erau obsesia mea (de altfel, am mai scris de cîteva ori despre ele). Ele reprezentau opinia publică ostilă din acea perioadă, care punea ordine la cozi şi-i fluiera pe tinerii mai non-conformişti sau care-şi sărutau iubitele. Pe vremea Pieţei Universităţii şi a mineriadelor, s-a văzut cît de nocive erau şi politic, implicîndu-se agresiv în viaţa cetăţii, fără să le-o ceară nimeni şi făcînd, fără mustrări de conştiinţă, pasul de la conformism la cruzime. După epocile tumultuoase de proteste civice şi tulburări sociale, prin anii '90 şi, gospodinele au cam trecut de la rochii la colanţii atît de prezenţi în tarabele din pieţe. Au învăţat să folosească teflonul, maşi-na de spălat automată, ba chiar şi cuptorul cu microunde. Au aflat cum să participe - şi uneori să cîştige - la concursuri de dopuri de sticle şi ambalaje de cafea, cum să-şi verse amarurile personale la Surprize, surprize sau Iartă-mă şi pe cele civice la emisiunile radiofonice în direct. Ba chiar cum să se îmbrace în pas cu moda. Mai nou, gospodinele au învăţat să-şi folosească skills -urile din viaţa de familie în cea a cetăţii. Cine poate, mai bine decît o gospodină care cunoaşte valoarea şi preţul obiectelor casnice, să se implice mai cu spor într-o reţea de distribuţie? Doamnele în cauză au mai mult timp liber să se ocupe de prezentări şi persuasiuni; şi pot fi atît de naive încît să-şi însuşească o ideologie comercială şi s-o transforme în filozofie de viaţă. Am cunoscut o astfel de doamnă care este agent de vînzări la o celebră companie ce vinde oale şi alte vase casnice de calitate superioară (pentru

imparţialitatea demonstraţiei, nu are rost să dăm nume). Doamna în cauză face parte din categoria gospodinelor ce au adoptat statutul unei femei de afaceri fără să piardă, complet, amintirea vechii postur