Hipermedia seduce pe e-lector prin luxurianţa şi ingeniozitatea cu care articulează, într-o structură arborescentă, texte cu imagini. Este cu totul altceva decît a răsfoi o carte cu poze, oricît de somptuoasă ar fi ea. În carte, imaginile "ilustrează" textul, îl completează, uneori redundant. În documentele hipermedia, textele, imaginile, eventual sunetele sînt integrate în reţea: întreţesute fiind, ele nu se completează, ci interacţionează. E-lectorul alege, prin activarea hiperlegăturilor, un anumit traseu dintr-o multiplicitate virtuală, un singur discurs între mai multe posibile. Alăturînd, în succesiunea dorită, semne diferite, el devine co-autor al mesajului selectat. O perspectivă critică asupra hipermediei este uşurată dacă, în loc să pornească de la parcurgerea diverselor documente hipermedia accesibile în ciberspaţiu, se concentrează asupra unui exemplu care, pentru că este elementar, are avantajul de a fi clar. Dacă vedem, în pagina tipărită, enunţul Homo homini lupus, ştim că este în latină, că înseamnă "omul este lup pentru om", că aparţine lui Hobbes (din care, cel puţin eu, n-am citit nimic altceva) şi că este o expresie figurată. Enunţul este metaforic: el trezeşte în minte conotaţiile culturale aferente conceptului lupus şi, dacă iniţial provoacă, în cele din urmă, obţine adeziunea. Conform teoriei, apud Paul Ricoeur, el are un nucleu (focus) - cuvîntul "lup" - şi un cadru (frame), constituit din restul propoziţiei. Transpunerea enunţului

în hipermedia presupune, de regulă, transformarea nucleului în hiperlegătură. Adică, el devine: Homo homini lupus. Activînd hiperlegătura, putem ajunge la figura 1. Imaginea lupului singuratic, urlînd la lună, restrînge conotaţiile culturale ale conceptului "lup". Omul este lup pentru om pentru că este însingurat, alienat, disperat. Ar fi, însă, posibil ca un alt autor de hipermedia să aleagă altă imagi