"Poate că vii mai tîrziu să-mi mai aduci şi mie două, trei reviste din alea... Îmi trece timpul mai repede cu ele!". Poveşti adevărate, destine. I-am spus o dată că sînt inventate şi nu m-a crezut. "Ceva, ceva trebe să fie adevărat acolo. Era una cu o fată căreia i-a murit mama şi şi-a crescut cei doi fraţi singură... prin cîte necazuri a trecut fata aia!... dup'aia a ajuns fată bătrînă, nu-şi mai găsea bărbat... pînă la urmă şi-a găsit pe unu' cu bani şi i-a mers bine!... vezi cum se întoarce roata!". I-am zis că eu am scris povestea aia şi încă zece aproape identice. "Şi ce? Nu era adevărat nimic?". "Ba, da!", am oftat. Se lasă seara peste cartier şi puţinii săi locuitori care n-au plecat în vacanţă se dezmorţesc brusc, după canicula de peste zi. Ies pe "bulevard", plimbă copii şi cîini, învîrtindu-se în cerc, ca nişte fluturi ameţiţi în jurul unui bec, se strîng în grupuri, vorbesc despre fotbal şi plictis. Miroase încă a asfalt încins. Primul val de clienţi şi, probabil, cel mai important se înghesuie, formînd o mică coadă în faţa chioşcului din tablă. Ţigări, alune, fistic, seminţe, ţigări light, de vară. Multă bere, sucuri, apă minerală, ice tea. Nimic nu e rece, frigiderele nu fac faţă. Clienţii nu-şi ascund dezamăgirea, dar cumpără, bazîndu-se pe congelatoarele de acasă. "Afacerea" sezonului devine îngheţata. Cele două mari lăzi frigorifice, care atunci cînd le deschizi răspîndesc o răcoare plăcută, artificială, ispitesc. "Era bine cînd aveam noaptea televizor! Nici nu-mi dădeam seama cînd se făcea zi. Vedeam toate filmele şi emisiunile în reluare... era un televizor mic, alb-negru, da' îţi făceai treaba cu el!". Vînzătorii din tura de noapte suferă deja de insomnie. Chiar dacă şi-ar dori, nu mai pot nici măcar să aţipească. În ultimul timp au fost şi cîteva spargeri. "Era vizavi o fată, nu dormea, doar picotea aşa, pe la trei, şi au umblat la frigider