- schimbări mici, speranţe mari - Grădina zoologică este, ca şi Pădurea Băneasa, unul dintre principalele obiective de week-end ale românului obişnuit. Dacă nu ai bani mulţi, poţi oricînd vedea niscaiva animale exotice, cu 15.000 de lei - intrarea pentru adulţi, şi doar 8.000 - pentru copii şi apoi savura un picnic printre gunoaiele pădurii. Odată intrat în grădina zoologică, acelaşi turist se grăbeşte să se dea mare. Şi unde poate face lucrul ăsta mai uşor, decît în faţa unor surate necuvîntătoare, puse într-o şi mai mare inferioritate prin poziţia lor în cuşcă? Acolo, în faţa cuştii bietului leu captiv, şmecherul de cartier poate să-şi arate muşchii strîmbîndu-se la animal sau incitîndu-l printre gratii. Sau juna primă de periferie poate să-şi arate gentileţea hrănindu-l pe sărmanul urs sau pe bietele maimuţe cu pufuleţi sau îngheţată. După care, satisfăcuţi, vizitatorii de duminică pleacă acasă, comentînd, atotştiutori, pe drum, cît de jalnic arătau animalele şi cît de prost hrănite sînt: noroc cu turiştii, altfel ce s-ar alege de ele? Turistul mai elevat, căruia i se mai întîmplă, din cînd în cînd, să viziteze acelaşi stabiliment, are o altă atitudine: să-i zicem, eufemistic, melancolică. În primul rînd, consideră ideea de grădină zoologică în sine ceva nedrept, aceasta fiind un fel de puşcărie a animalelor. Iar pe animalele închise aici demne de milă, o dată, pentru că sînt în captivitate, şi lipsite de măreţia şi farmecul libertăţii, şi, apoi, pentru că sînt în România, unde lucrurile se mişcă încet, cu atît mai mult grădinile zoologice. Recunosc că, pînă la ultima vizită la grădina zoologică, făceam parte aproape în totalitate din ultima categorie. Impresia pe care grădina zoologică ţi-o lăsa era una derizorie, în care animalele păreau triste şi fără speranţă, iar cuştile mici şi neîngrijite. La ultima vizită, lucrurile nu mi s-au mai părut atît de rele