Muzeul Ţăranului Român a fost una dintre instituţiile cu adevărat noi şi substanţiale de după 1990. Întemeiat şi condus pînă în 2000 de Horia Bernea, care a adunat în jurul său o echipă de oameni excepţionali, Muzeul... s-a impus în primul rînd datorită originalităţii sale. Sălile şi expunerea obiectelor nu aveau nimic din "stilul" convenţional şi didactic al muzeelor etnografice, ci exprimau, într-o formulă vie şi emoţionantă, o viziune profundă asupra lumii ţărăneşti. În 1996, un juriu format din eminenţi specialişti i-a decernat premiul pentru Muzeul European al Anului. MŢR rămîne şi astăzi singurul muzeu din Europa de Est care a cîştigat acest premiu. După moartea lui Horia Bernea, spiritul muzeului s-a păstrat o vreme datorită echipei cu care pornise la drum în 1990, căreia i s-au alăturat cîţiva tineri devotaţi. Irina Nicolau - a cărei inventivitate fără odihnă s-a potrivit de minune cu stilul vizionar al lui Horia Bernea - a murit şi ea la scurtă vreme. Alţi specialişti au plecat, iar la timpul respectiv s-a zvonit că noua conducere (director general: Dinu Giurescu) încearcă nişte schimbări pe care "echipa lui Bernea" nu le consideră

potrivite. Muzeul însă putea fi văzut în continuare aşa cum se constituise în timp, iar mai multe săli goale aşteptau să "le vină rîndul". Acum două săptămîni, ziarele au scris că două săli realizate sub directoratul lui Horia Bernea au fost închise. În numărul trecut al revistei noastre, am publicat cîteva comentarii pe această temă, semnate de Andrei Pleşu, Anca Manolescu şi Anca Oroveanu. Am considerat necesar să revenim cu o dezbatere mai amplă, în care fiecare parte să-şi expună argumentele, astfel încît cititorii să poată înţelege sensul schimbărilor de la MŢR. N-a ieşit o dezbatere, iar cititorii vor înţelege de ce, după ce vor citi articolele semnate de colaboratorii lui Horia Bernea şi de tinerii formaţi de Ir