- în vizită la Muzeul Ţăranului Român - Auzind că Muzeul Ţăranului Român suferă transformări şi că acolo se petrec tot felul de lupte intestine, mi-am propus să-l vizitez ca un simplu turist şi să fac abstracţie de lucrurile de culise pe care le cunosc. Pur şi simplu, să-l văd din perspectiva vizitatorului de rînd (în fine, unul - cazul meu - care a mai vizitat muzeul şi acum cîţiva ani). Prin urmare, sîmbăta trecută, plăteam cei şaizeci de mii pentru biletul de intrare şi o porneam agale prin sălile de expoziţii. Am luat-o mai întîi la stînga şi, pînă la expoziţia "Reculegere", cea cu stranele de biserică, nu am fost băgat în seamă de nici o supraveghetoare de sală - toate stăteau apatice şi picoteau în colţul lor. Cea de la sala cu stranele, după ce mi-a răspuns la "bună ziua", mi-a înmînat o coală trasă în plastic cu lista exponatelor scrisă la calculator, în română, franceză, engleză şi germană. Am observat că, lîngă teancul de coli împlasticate, mai erau cîteva din vechile tăbliţe de prezentare scrise de mînă de Irina Nicolau. Am luat una. Comparîndu-le pe cele două, am observat că scrisul pe calculator generează, se pare, automat sinonimii. "Tîmpla mică" de pe tăbliţa de lemn devenise "Tetrapod", "Scaunul arhieresc" - "Jilţ episcopal", "Ţesătura de veşmînt preoţesc" - "Odăjdii" etc. Am întrebat-o pe supraveghetoare de ce mi-a dat foaia trasă în plastic şi nu tăbliţa, care se potriveşte ceva mai mult cu spiritul muzeului. Mi-a răspuns, vizibil încurcată, că prezentarea în plastic e mai bună pentru străini. Explicaţia a fost măgulitoare: iată că, deşi am vorbit cu ea o română fără pic de accent, arăt atît de bine, încît lumea mă crede străin (căci străinii arată bine, nu?)... În sala următoare, după ce am schimbat cîteva cuvinte cu supraveghetoarea, aveam să primesc tot o prezentare trasă în plastic. Tăbliţele erau acolo, dar nimeni nu le băga în seamă. De