Dacă unii etnologi s-ar da cu un pas înapoi şi ar privi satul şi ţăranul fără ajutorul lupei, ar percepe, poate, mai puţin motivele ornamentale ale ciupagului sau felul în care ţolica se aşterne sub tarniţă, dar ar pătrunde mai adînc sub scoarţa etno-zonării şi a tipologizării. În acest fel ar avea privilegiul să acceadă la hermeneutica gîndirii ţărăneşti despre loc şi timp, bine şi rău, despre frumuseţe şi Dumnezeu. Dacă unii muzeografi ar accepta că o expoziţie poate fi şi altceva decît vitrinizarea climatizată a unor obiecte de patrimoniu, ar avea şansa să simtă bucuria exprimării unei idei, prin folosirea pur şi simplu a unui lexic diferit, alcătuit din lucruri. Muzeul Ţăranului Român este locul în care privilegiul unora şi şansa celorlalţi s-au întîlnit şi potenţat reciproc; miracolul a fost posibil datorită geniului Directorului Horia Bernea, secondat de originalitatea Irinei Nicolau şi de o echipă de tineri dornici să "mănînce nori". Aşa s-a conturat discursul despre Legea Creştinească , onorat în 1996 cu premiul EMYA pentru cel mai frumos muzeu european al anului. Expunerea, adresată preponderent privirii şi sensibilităţii, vizează relaţia dintre lumea mică a satului şi lumea mare a lui Dumnezeu. Este o alcătuire organică, subtil compusă

din discursuri grave despre biserică, cruce şi icoană, ritmate de poveşti aparent simple, care vorbesc despre loc şi timp, despre centru şi margine, despre firesc şi impus, despre tradiţie şi alteritate. În această ultimă categorie se înscriau sălile FERESTRE şi TIMP, recent desfiinţate de actuala conducere a muzeului. Iată că organismul a fost amputat, pentru a crea spaţiu de desfăşurare - se zice - şcolii de muzeografie care se revendică de la acelaşi Horia Bernea. Mi-e greu să cred că proteza care va urma, oricît de à la manière du Maître, va păstra continuitatea corpului devenit infirm. (Cu atît mai mult cu cî