Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara Challenger 2004

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 august 2004 ·

Ultima zi a calificarilor s-a derulat conform graficului. Singura surpriza neplacuta a fost retragerea austiacului Cristian Magg, care a invocat o accidentare la incheietura, dupa meciul cistigat impotriva lui Dimitri Lorin, din Franta. De altfel, acesta a fost singurul forfait de pina acum al turneului. Urmatorul adversar al austriacului ar fi trebuit sa fie Victor Crivoi. Romanul a sarit peste acest meci sI a jucat cu cehul David Novak, pe care l-a invins cu 6-2, 6-3 sI s-a calificat pe tabloul principal. Pentru a accede pe tabloul principal, francezul Renavand l-a invins pe olandezul Logtens, favoritul numarul doi, cu 6-4, 6-4, croatul Skederovici a trecut cu scorul de 6-4, 6-2 de germanul Marius Zay, iar Madjarovscki, din Serbia, de cehul Jan Masik, cu 6-4, 3-6, 7-6. Acesta din urma avea sa fie cel mai spectaculos meci de pina a acuma. Partidele cu adevarat interesante vor incepe astazi, cu tabloul principal. La ora 9.30 va avea loc tragerea la sortI pentru cei care au venit din calificari, iar de la ora 10 se va da adevaratul start la Timisoara Challanger 2004, cu partida dintre Mergea sI Tecau, pe terenul principal. ?Pina acum, in afara de intervenetia ploii, totul s-a desfasurat conform planului. S-au terminat calificarile sI pot sa spun ca de abia acum incepe adevaratul turneu. SI ma bucur ca acest start are loc odata cu Ziua Timisoarei?, a spus Razvan Seracin, directorul turneului. In cursul zilei de ieri au sosit totI sportivii inscrisI pe tablou, in frunte favoritul principal, spaniolul Oscar Hernandez, locul 88 ATP. Ciudat insa ca acesta, dupa o scurta inspectie a Hotelului 2000, a refuzat sa fie cazat impreuna cu ceilaltI tenismeni, preferind sa aleaga un alt hotel din Timisoara. Romania are cinci tenismeni pe tablul principal, pe linga Razvan Sabau, Florin Mergea, Horia Tecau sI Gabriel Moraru, venind sI Victor Crivoi, din calificari. I

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocant! Fotbalistul Aaron Boupendza, fost la Rapid București, a murit la 28 de ani

Ziua Constanta acum 43 minute
O veste șocantă a venit din China: a murit, la doar 28 de ani, fotbalistul Aaron Boupendza, fost, până de curând, la Rapid București! Atacantul gabonez se transferase în luna ianuarie a acestui an la formația chineză Zhejiang FC, iar Fanatik scrie c

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Ciolacu anunţă un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanţă

Mediafax acum 44 minute
„Apropăm azi şi normele de accesare a voucherelor de vacanţă cu un mecanism simplu de decontare”, spune premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Conform acestuia, beneficiarii vin cu o declaraţie pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800

Sondaj IRSOP - Finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan. Crin Antonescu, pe locul 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 33 minute
Datele unui sondaj IRSOP făcut public miercuri indică o finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan, pe locurile 3 şi 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale fiind în ordine Victor Ponta şi Crin Antonescu. George Simion ar fi votat de

Ciolacu: Românii au investit în titluri de stat, în acest an, aproape 17,5 miliarde de lei

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că românii au investit în titluri de stat, de la începutul acestui an, aproape 17,5 miliarde de lei, el afirmând că acest lucru arată încrederea românilor în evoluţia eco

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum 2 ore
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 4 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum 58 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

SUA vor să îşi închidă aproape 30 de ambasade şi consulate, inclusiv în Europa

HotNews acum o ora
Administraţia preşedintelui Donald Trump propune închiderea mai multor ambasade și consulate care sunt situate, în principal, în Europa şi Africa, potrivit CNN și Reuters. Aproape 30 de ambasade şi consulate ar urma să fie închise, în ţări din Europ

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
mie.

11°/24°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°