Ceea ce se va intampla cu salariatii de la Petrom - o alta problema dintre cele in jurul carora se discuta dupa privatizarea companiei - este sigur. Numarul lor va scadea, sever fara indoiala, dar probabil treptat, pe masura restructurarii, dar si a externalizarilor de activitati. OMV are o cifra de afaceri de peste 3 ori mai mare decat Petrom si o realizeaza cu un numar de salariati de circa 9 ori mai mic. Deci sa nu existe cumva dubii asupra a ceea ce se va intampla in materie de disponibilizari.
Preturile la carburanti, in ciuda asigurarilor de mentinere a lor (potrivit celor sugerate de responsabilii OMV), vor creste insa serios, cat mai curand, pana la nivelurile de pe piata austriaca, unde sunt de altfel practic similare cu cele din aproape intreaga Uniune Europeana. Exista si motivatii obiective pentru majorari: marja de profit si deci capacitatea investitionala este mica in cazul Petrom in momentul de fata, in timp ce modernizarea instalatiilor pentru procesarea carburantilor la parametrii europeni, precum si pentru respectarea normelor europene de mediu (pana acum ignorate in Romania, dar care, in conditiile aderarii la Uniunea Europeana, vor constitui o nota de plata substantiala) reclama investitii masive care nu pot fi finantate altfel decat din marje superioare de profit, deci din preturi mai ridicate.
In legatura cu povara cheltuielilor de mediu, trebuie aratat ca grosul va fi suportat de statul roman, respectiv pentru partea care revine deteriorarilor "istorice" de mediu, pentru care evident este responsabil Petromul fost de stat si nu noul proprietar din 2004, respectiv compania austriaca.
Resorturile "grele" ale tranzactiei sunt insa altele. Poate cea mai importanta consecinta a privatizarii Petrom este aceea ca, in esenta, capitalul autohton este scos din joc si din ultima industrie apta de a furniza profit: petrolul. Dupa pr
