- Social - nr. 152 / 4 August, 2004 Toti carturarii, calatorii, condottierii care au strabatut spatiul romanesc au constatat unicitatea secuilor, ca si a sasilor (alt element de colonizare), implanturi catolice in mediul romanesc. Catolicizati de unguri, acceptati ca aliati, in calitate de "natiune" medievala, urmasii avarilor au continuat sa fie, etnic, altceva. Pentru ca, in afara de rune (la care romanii, invatatorii lor, renuntasera in momentul adoptarii slavonei, ca limba liturgica, si a alfabetului chirilic), secuii au continuat sa aiba o limba a lor, un port si obiceiuri proprii, inca vizibile in secolul XVI, pe cale de disparitie in veacurile XVII-XIX, si de care numai unii batrani isi mai amintesc astazi, in zona Ciucului, intr-atat de eficace a fost procesul de ungurizare, sustinut, in primul rand, de Biserica, atat cea catolica, cat si, ulterior, cea reformata. Faptul ca ei insisi se numesc inca, astazi, secui, atesta insa persistenta constiintei unei deosebiri fundamentale fata de populatia ungureasca, a unei etnii originare distincte. In veacul XVI, desi la prima vedere "limba, ca si toate obiceiurile" ii apropiau de unguri (Georg Reicherstorffer), cunoscutul medic padovan Francesco della Valle (?-1545) nu se putea impiedica sa nu remarce ca "totusi sunt un neam barbar", altceva "decat ungurii". Cunoscator profund al realitatilor transilvane, marele carturar umanist Antonius Verantius (Anton Verancsics) (1504-1578) concluziona, in urma unei analize obiective, ca secuii "se deosebesc de unguri in aproape toate obiceiurile, legile si felul lor de a trai, afara de religie, si nu se aseamana nicidecum, nici chiar ca limba, cand vorbesc dupa chipul stramosilor". Pe aceeasi linie, Nicolae Romanul (Nicolaus Olahus) (1493-1568), contemporanul sau, observa la secuii supusi ofensivei ungurizarii ca au inca "unele cuvinte proprii neamului lor". Carturarii umanis