Profesorul Alexandru Niculescu a publicat de curînd cel de-al patrulea volum al lucrării sale intitulate Individualitatea limbii române între limbile romanice (Clusium, 2003). Seria, începută în 1965, a continuat în 1978 şi în 1999, fiecare dintre cărţi avînd cîte un subtitlu lămuritor: dacă primul volum cuprindea Contribuţii gramaticale, al doilea era intitulat Contribuţii socioculturale, iar al treilea pur şi simplu Noi contribuţii, ultima apariţie poartă subtitlul Elemente de istorie culturală. Traseul pe care îl parcurg studiile reunite în aceste volume e limpede şi are o coerenţă intelectuală exemplară: de la aspectele predominant formale, ţinînd de structura limbii, se ajunge la cele mult mai complexe, în care dominantă e perspectiva istorică asupra principalelor linii de evoluţie socială şi culturală ale societăţii şi asupra reflectării lor în limbaj. E o lărgire firească: un cercetător tînăr tinde să fie exact şi chiar exhaustiv în limitele unei probleme concrete; experienţa acumulată îndeamnă însă la abordarea unor teme cît mai largi, la meditaţia asupra chestiunilor esenţiale. Seria Individualităţii i-a permis autorului o anume libertate tematică, sub semnul integrator al unei metode şi al unui stil personal. Volumele anterioare au adus puncte de vedere şi teme extrem de interesante, puncte de referinţă în istoria gîndirii lingvistice româneşti: de la teorii despre obiectul direct prepoziţional, raportul adversativ, mijloacele de afirmaţie, exprimarea politeţii, partitivul, ordinea cuvintelor - pînă la "continuitatea mobilă", occidentalizarea romanică, cultura populară şi cea pentru elite, adaptarea neologismelor, limbajul politic, limbajul religios etc. Şi cartea recent apărută cuprinde unele observaţii gramaticale (asupra articolului, a analogiei etc.), dar predominante sînt temele culturale: plurilingvismul, relaţiile Orient-Occident, occidentaliza