Este greu de apreciat, astazi, daca situatia din Transnistria va evolua spre un conflict militar, dar succesiunea evenimentelor in relatia dintre Moldova si Transnistria si pozitiile actorilor internationali implicati indirect indica faptul ca nu se va ajunge la rezolvarea diferendului pe calea armelor.
Chiar daca informatiile din ultimele 24 de ore din zona - blocada economico-vamala, intreruperea circulatiei trenurilor spre Moldova la Tighina si amenintarea Tiraspolului ca va debransa Moldova de la alimentarea cu energie electrica si gaz - seamana foarte mult cu cele transmise inaintea conflictului din 1991.
Revenind la momentul initial al disputei - decizia Administratiei Smirnov de a inchide scolile care folosesc grafia latina -, putem remarca o serie de intamplari prevestitoare: respingerea Planului Kozak de acordare pentru Transnistria a statutului de subiect de drept politic intern si scenariul Belkovski, un fel de „hit man“ in materie de politica al Kremlinului.
Kozak, Belkovski si Transnistria se produc dupa momentul Georgia, inainte de alegerile din Ucraina si Moldova si toate firele duc la Moscova si la intentia acesteia de a conforma zona-tampon cu spatiul euro-atlantic, necesara unei puteri medii ce aspira sa redevina o mare putere.
Transnistria este, in aceste conditii, un instrument al politicii de putere a Rusiei, care, in conditii de rivalitate cu celelalte mari puteri, SUA si Uniunea Europeana, ar fi fost previzibila.
Fiecare putere mai mare are interesul de a impiedica alte puteri sa controleze zona-tampon, iar Occidentul a transmis o serie de semnale atat Moldovei, cat si Ucrainei, carora initial Vladimir Voronin si Leonid Kucima le-au raspuns.
Este posibil ca Revolutia de la Tbilisi, ce a dus la caderea Administratiei proruse a lui Sevardnadze, sa fi creat Rusiei in fata vecin
