Un banal comentariu legat de iniţiativa lui Adrian Năstase (premierul României, pentru neiniţiaţi) de a pune la dispoziţia scriitorilor un miliard de lei pentru sponsorizarea unor cărţi mi-a tras un val de urecheli, atenţionări, puneri la punct, ameninţări voalate şi replici în care simţeai muşcătura şarpelui. S-a întâmplat să scriu, în anii din urmă, lucruri mai aspre, dar rareori reacţiile au avut stridenţa celor de acum. Se vede că am atins (fără să-mi dau seama) un domeniu interzis. În România eşti aplaudat câtă vreme îi critici pe "ceilalţi", dar când ajungi la "ai tăi", ţi-o iei scurt, şfichiuitor, peste bot.

Aşa am păţit şi cu articolul Bărbierii regelui Midas, din numărul 25 al României literare. Nu m-a iertat nimeni - de la colegii de la Orizont şi universitate, la prieteni, rude şi vagi cunoscuţi. Ba chiar şi redacţia care-mi găzduieşte cu generozitate, de-atâta amar de vreme, articolele a simţit nevoia să se delimiteze de mine. Într-o "N. red." din numărul 27 al revistei se spune cu toată fermitatea: "Opiniile din nr. 25 al revistei nu angajează redacţia României literare. Redacţia crede că guvernanţii au obligaţii faţă de cultura română. Şi dacă nu pretind în schimb compensaţii, aceste obligaţii nu-i dezonorează pe scriitori".

Să luăm lucrurile sistematic. Rubrica săptămânală, Contrafort, pe care o scriu în România literară de la începutul lui 1993, adică de vreo doisprezece ani, n-a angajat niciodată redacţia. A fost întotdeauna vorba de opiniile mele, şi nimic mai mult. Mă simt, totuşi, obligat să spun că precizarea cu pricina e fără obiect, pentru că n-am scris nici în articolul citat, nici în altul, că guvernanţii României n-au obligaţii faţă de cultură. Cum aş fi putut susţine o astfel de nerozie?! Am spus, dimpotrivă, de zeci de ori, că-şi bat joc de cultură şi nu fac mai nimic pentru ea. În acel articol n-am folosit n