- Editorial - nr. 153 / 5 August, 2004 Daca bine imi amintesc, Malraux, parca, spunea ca secolul XX va fi religios sau nu va fi deloc. Veacul cu pricina s-a dus, dar a existat, desi n-a excelat prin religiozitate, cum nu exceleaza, ci dimpotriva chiar, secolul XXI si mileniul 3, in care se pare ca, cel putin pana acum, n-am pasit chiar cu... dreptul. O lume in cadere libera, din ce in ce mai dezumanizata, abandonandu-si cu buna stiinta valorile, precum Dochia cojoacele printre martisoarele urcusului. Traim din plin "sfarsitul lumii", atei revoltati sau resemnati ori dreptcredinciosi refugiati in rugaciuni si posturi, cu totii calatori pe imensa "arca" in deriva, despre care nu se cunoaste cu certitudine daca si cand va ajunge la vreun liman. Inundatii ori incendii pustiitoare, boli incurabile, o planeta bolnava, putregaita de raul de-afara si ura din inimi. Alungat din Rai, omul i-a intors spatele lui Dumnezeu si a batjocorit jertfa Fiului, nesocotindu-i poruncile si facand pact cu Satana. Faptele sunt dovedite de pedepsele care n-au intarziat sa apara. Din pacate, "parintii au mancat struguri si copiilor li se strepezesc dintii". Doamna cu coasa isi stivuieste, si-n locuri cu "pace", obolul, mai abitir ca-n razboaie. "Dumnezeu ii ia la el pe cei pe care ii iubeste" - se spune. Oare? Ce-i drept, in general, moare cine n-ar trebui. Sa fie supravietuitorii cei meniti... finalului? Noi sa fim, oare, cei rai? Sunt rai copiii condamnati la moarte lenta, bolnavii de HIV, cancer, ori cei incapabili sa se hraneasca? Sau, prin suferinta fara margini a urmasilor, sunt pedepsiti... parintii? Nu cumva tot acest prapad abatut asupra lumii este ultimul avertisment? Nu cumva, macar acum, in al 13-lea ceas, ar trebui sa ne intoarcem fata catre Dumnezeu, sa fim mai buni, sa incercam (chiar daca n-avem "organ" pentru iubirea aproapelui) sa-i ajutam pe cei mai napastuiti decat noi? In