Un matematician Stimaţi intelectuali, Pot să spun că am lecturat numerele 24-25 ale publicaţiei dumneavoastră. Da, acelea despre intelectuali. La început, am fost plăcut surprins de temă. Şi nu pot să contest calitatea unor articole de acolo, aşa cum nu pot să contest calitatea unor articole de-a dreptul geniale din rubricile, deja consacrate, ale domnilor Cosaşu, Vasilescu, Mîndruţă, Gorzo sau mereu cool-ul a.l.ş. Problema mea este alta, şi e una de fond. De ce, domnilor, intelectualii sînt, în cea mai mare parte, doar cei care apar cu numele pe cărţile de la Humanitas sau prin foile gazetelor culturale? De ce doar scriitorii, oamenii de litere, criticii, istoricii, analiştii politici (umaniştii, cu alte cuvinte) sînt cei care au voie să se certe "intelectual"? Prin urmare, baiul meu e cu încadrarea asta a dumneavoastră. De ce? Eu sînt un matematician (viitor). Ca student la o universitate americană de prestigiu (dar sudistă), învăţ ştiinţa calculatoarelor (e o diferenţă mare între ştiinţa calculatoarelor şi informatica de aici de la "poli" sau universitate) şi, în principal, matematică. Şi sînt mîndru de asta. De aceea, cînd mă întreabă lumea cu ce mă ocup, răspund ca şi domniilor voastre: "Sînt un matematician". Prezentările fiind făcute, întrebările frustrante continuă să se înmulţească pe măsură ce cuvintele îmi ies de sub degete. De exemplu, de ce oricare dintre semnatarii articolelor din numerele în cauză e mai mult intelectual decît un matematician (sau chimist, fizician etc.) bine educat? Şi cînd zic bine educat, mă refer la un om cult, cum îmi place să mă consider, pînă la un punct. Pentru că, pe lîngă maneaua pe care o ascult pentru înveselire cînd sînt la sudişti, ascult totuşi şi Phoenix, Pink Floyd, Joe Dassin sau eternii Beatles. Şi acum încep să-i descopăr pe marii făuritori de idei ai secolului. Cu alte cuvinte, pe măsură ce fac rost de bani,