Pînă la cotitura din 1989, numele lui Andrei (mă rog, André) Scrima era practic necunoscut în ţara sa de origine. Eu aflasem cîte ceva despre el de la Părintele Anania, astăzi arhiepiscop al Clujului. Acel "cîte ceva" creiona un personaj legendar, nu neapărat pozitiv, dar sigur fascinant. O figură stranie, cu un destin ocult, comunicat per speculum. La începutul anilor '80, ştiam că Andrei Scrima fusese asistentul lui Anton Dumitriu, că lucrase apoi, împreună cu Anania şi Stăniloae, la Biblioteca Patriarhiei (unde Justinian Marina îi adăpostea de lătrăturile Securităţii). Că, într-o zi, pe fondul unei vizite la Bucureşti a preşedintelui indian, căpătase o bursă şi - fapt uimitor - o putuse onora, primind paşaport. Mai aflasem că traseul său iniţiatic, din Benares în Liban, trecînd prin benedictinul Saulchoir parizian, îl condusese finalmente la Constantinopol, ca secretar particular al macedo-românului Patriarh ecumenic Athenagoras. Da, eram la curent cu participarea lui la sesiunile Conciliului II Vatican. Cunoşteam prieteniile sale cu anumiţi stîlpi ai Curiei romane sau susţinerea financiară de care s-a bucurat graţie unei doamne cu nume franţuzesc, milionară din Huston, Texas. Partea "nu neapărat pozitivă" se raporta la "gafele" comise de acest călugăr insolit după evadarea din lagărul comunist: un articol publicat în Istina, cu referire la membrii şi activităţile Rugului Aprins (cenaclul isihast de la Antim) ar fi complicat, bunăoară, situaţia politică a celor rămaşi "dincoace", sub crivăţul represiunii... Şi apoi, cum fusese posibil să plece în culmea stalinismului, cînd nu ieşea din România nici pasărea? De ce nu mai vroia sa vorbească româneşte cu o compatrioată care îi servea prînzul în restaurantul "La Coupole", de pe Bulevardul Montparnasse? Scurtez firul anecdotelor, pentru a mă dedica unui alt aspect şi anume reinventării lui Andrei Scrima, cu ajut