Poate că nu este cel mai bun exemplu care să ilustreze o altă faţetă a birocraţiei autohtone... Poate că e vorba doar despre o lipsă de comunicare, de o proastă comunicare, de computere care se încăpăţînează să nu meargă tocmai în momente importante (asta e una dintre cauzele pentru care la "Electrica", în permanenţă, sînt cozi interminabile, la plata facturilor - "probleme cu computerul!", reacţii la coadă - "Era mai bine pe vremea cînd nu erau computere!"), despre neînţelegeri, despre o lume confuză... Povestea ar fi cam aşa: Am un nume şi un număr de telefon. "Aş vrea să vorbesc cu domnul colonel...". Să vedem dacă este în birou... Este. Mă prezint şi dialoghez cu o voce plăcută, masculină, cu chef de vorbă. Ştie, a fost informat. O invitaţie la o emisiune talk-show care va fi difuzată online, pe tema traficului de fiinţe umane. "Da, e un subiect delicat şi multe lucruri care nu s-au spus ar trebui spuse pe şleau!". Mă bucur; ăsta e omul meu! Orice jurnalist îşi doreşte "lucruri spuse pe şleau", evitarea şabloanelor şi a laudelor de sine, de tipul "noi am făcut, am realizat etc...", mai ales dacă vin din partea unei instituţii cum ar fi Poliţia Română. "Să înţeleg că dumneavoastră veţi veni la emisiune?" I-ar plăcea, doar în cazul în care unul dintre superiorii săi n-o vrea să vină. Înţeleg, totul depinde de superiori. Şi mai au o fată, tînără, activă, care a lucrat direct cu victimele; crede că ea ar fi cea mai potrivită. Să vedem! Pînă atunci, "faceţi o adresă către directorul general X, de fapt o invitaţie în care să explicaţi ce şi cum e cu emisiunea asta... e pe Internet, nu-i aşa?... şi trimiteţi-o prin fax!". "Se poate şi prin mail?" "Da, se poate." Şi el e fascinat de net, îmi povesteşte ceva de un site, al lui sau al altcuiva, nu înţeleg prea bine. Oricum dialogul e amical, presupun că lucrurile vor merge uşor. Voi reveni cu un telefon a doua zi di