Cînd am citit Jurnalul parizian al lui Ernst Jünger, am urmărit mai ales plimbările lui prin oraş precum şi întîlnirile cu scriitori, actori, pictori etc., aspecte care dădeau o imagine insolită a Parisului ocupat tocmai prin iluzia de normalitate. A apărut acum, la Polirom, în traducerea şi sub îngrijirea Vioricăi Nişcov, jurnalul anilor 1944-1948: Pagini din Kirchhorst. Coliba din vie - ani de ocupaţie. În 14 august 1944, Jünger părăseşte Parisul şi se îndreaptă spre Kirchhorst, unde va ajunge după trei săptămîni. Soarta războiului e pecetluită, urmează teribila agonie a regimului nazist, bombardamentele devastatoare asupra oraşelor germane, rezistenţa absurdă şi sinucigaşă. Jünger are noroc, e în partea unde se instalează trupele anglo-americane, de dincolo, din est, vin veşti cumplite, ruşii se răzbună sălbatic. Ceea ce frapează în aceste jurnale este locul preeminent pe care îl ocupă lecturile. Jünger însuşi scrie la un moment dat: "Atîta timp cît mai este o carte la îndemînă şi răgaz pentru lectură, situaţia nu poate fi disperată, nici complet lipsită de libertate". Imediat după plecarea din Paris, prima carte menţionată este Ludovic al XVI-lea de Maurice de la Fuye (îl impresionează - previzibil! - capitolul despre fuga la Varennes), pe care o alternează cu Geografia lingvistică a lui Albert Dauzat. Ajuns la Kirchhorst, începe o lectură exotică: L'Ile Ceylan et ses Curiosités naturelles de Octave Sachot (1863). Continuă cu o lucrare de entomologie a lui René Jeannel. Reia lecturile din Léon Bloy (autor intens frecventat şi la Paris), jurnalele acestuia, dar şi Sueur de Sang (descriere a ororilor războiului franco-prusac din 1870-1871) şi, în mai 1945, Le salut par les Juifs. Alegerea cărţilor nu este, în chip evident, întîmplătoare. În noiembrie 1944 se apucă de "cărţoiul" lui Volhard despre canibalism (care îl duce cu gîndul la Minunata lume nouă a lui