Schimbarea preşedinţiei Uniunii Europene la şase luni este un proces de mult intrat în rutină. Oficialii români au adoptat şi ei acest tipic, anunţînd, de două ori pe an, ce capitole de negociere vor să închidă în timpul respectivei preşedinţii. La 1 iulie, cînd a început preşedinţia olandeză, România avea închise 24 de capitole din 31. Pentru a le "bifa" şi pe celelalte, au anunţat ai noştri, mai e nevoie de adoptarea a 13 legi din "pachetul" european. Dar vom încheia negocierile, au adăugat cu un optimism ce se voia sigur de sine. E posibil?, s-au întrebat gazetarii şi cetăţenii. Pentru cine ştie de cîte e în stare heirupismul românesc cînd "ajuns cuţit os", e posibil. Mobilizarea în ultimul moment, cînd nu mai avem încotro, face parte din specificul (şi din farmecul) nostru naţional. Iar ca să nu ne facem complexe de inferioritate inutile, mă grăbesc să adaug că aşa ceva se mai găseşte şi la alte naţii sudice: italienii erau cît pe ce să piardă intrarea în "zona euro", dar în ultimul moment Guvernul condus de Romano Prodi a inventat o "taxă specială pentru euro", un fel de împrumut de la cetăţeni, pentru a reechilibra conturile Italiei şi a atinge criteriile de convergenţă stabilite pentru crearea spaţiului monetar unic. Iar grecii au lucrat pînă în ultimul moment la stadioanele care vor găzdui Olimpiada de anul acesta. Aşadar, avînd în vedere şi declaraţia Consiliului European de la sfîrşitul lui iunie, care şi-a asumat explicit anul 2007 ca termen de integrare a României şi Bulgariei, cred că vom încheia negocierile, vom purcede la redactarea Tratatului, îl vom semna şi gata. Guvernul se va putea lăuda, după aceea, că "ne-a băgat în Europa". Sigur, mai sînt cîteva detalii la mijloc. Din cele şase luni, una trebuie scoasă din discuţie: august este, în Europa, luna concediilor. Apoi, în toamnă vor fi alegeri, cu campania electorală de rigoare, cu paşii con