Nu exista razboi, chiar cu multe victime, care sa nu aiba, pe alocuri, si momente de ilaritate. Oricit de dramatica e lupta, oricit de infricosator e singele scurs si oricite cosmaruri pot sa-ti provoace vaietele ranitilor, vine clipa in care te mai apuca si risul. Asa si cu batalia politica din Romania.
Cind se joaca la marea disperare, cind se tradeaza relatii si partide, cind se trintesc prietenii si afaceri, cind se pregatesc deconturi singeroase, iaca a venit si o portie neasteptata de ris.
Hodoronc-tronc, la Sofitel in vale au poposit doi soli ai nimanui (asta pentru ca nimeni n-a reusit sa afle cine le sint stapinii si cine i-a trimis la Bucale). Doi mosnegi de vaza au venit de peste mari si tari cu o copie a unei scrisori adresate de un Hohenzollern lui Radu Duda.
Si ce zic cei doi soli pensionari? Ca Romania are un cetatean care a uzurpat titlul de principe si cu acest titlu se duce prin tot felul de locuri din lume, in Europa si in SUA (unde-i plin de regi si printi refugiati si unde lumea nu prea are timp de ei). Si acolo primeste bani pentru o fundatie. Si tot felul de birfe de-astea de soli mai de mahala.
Ieri am vazut o copie dupa actul prin care Friedrich de Hohenzollern i-a conferit lui Radu Duda titlul de print de Hohenzollern-Veringen. Scrie negru pe alb si e semnat. Iar acest document nu lasa loc pentru nici o indoiala. Altceva ramine insa inexplicabil.
Ce urmareau cei doi parasutati la Bucuresti? Ce Dumnezeu ar fi putut sa-i miste de peste Ocean pe acesti doi domni cu un trecut onorabil pentru a veni in Romania sa faca tapaj cu o scrisoare? Nu ma intreb de unde o au. Nici cit este ea de corecta! Ce l-o fi apucat pe autorul ei sa conteste o decizie a sefului Casei Regale de Hohenzollern-Sigmaringen? Nici asta nu inteleg.
Si nici nu ma prea intereseaza. Se prea poate sa nu fie de acord cu as
