Daca cineva mai are nevoie de un exemplu care sa-i arate in ce masura calitatea unei democratii depinde de libertatea presei, exemplul respectiv, cum nu se poate mai sugestiv, este chiar situatia de astazi de la noi.

Asa cum este adevarat ca pasii buni pe care i-am facut dupa 1989 au fost posibili si datorita presei, in exact aceeasi masura este adevarat si ca presa are propria responsabilitate pentru ceea ce s-a intamplat rau in ultimii 15 ani.

Intr-un timp in care democratia americana era ea insasi mai mult decat e azi, James Madison, unul dintre parintii fondatori ai Constitutiei americane, scria: „Un guvern popular fara informatie populara, sau fara mijloacele de a o avea, este doar prologul unei farse sau al unei tragedii, sau, poate, al amandorura“.

Mi se pare aproape un mister ca un adevar atat de simplu a fost atat de mult ignorat de oamenii politici. Sigur ca da, e un fapt cat se poate de usor de inteles ca statul (guvernul) are tendinta sa acumuleze cat mai multa putere.

Insa atunci cand lucrul acesta se intampla impotriva libertatii presei, politicienii ar putea sa inteleaga ca asa ceva face un mare deserviciu inclusiv intereselor proprii, mai ales in sensul in care ei tind sa elimine cenzorul cel mai obiectiv si mai eficace al propriilor greseli.

Un studiu recent al Institutului pentru Politici Publice, dedicat utilizarii corupte a banului public in scopuri politice a ajuns la o concluzie daca nu foarte neasteptata in orice caz demna de toata atentia - publicitatea politica din fonduri publice reprezinta una din caile importante prin care politicienii „delapideaza“ resursele publice in interese de partid si electorale.

Principalele metode identificate au fost „contractarea, din fonduri publice, de spatii publicitare in presa scrisa“ si impunerea, televiziunilor private, unei politici editoriale fa