Vara se ataca subiecte de vacanta, mai moi in aparenta, in realitate destul de tari. Acum catva timp a inceput, ca sa zicem asa, campania impotriva prostului gust si a lipsei de civilizatie. A fost trezita ideea ca muzica data la maximum, gunoaiele, manelele, zgomotul exagerat, manifestari clare ale prostului gust si necivilizatiei, gonesc turistii straini de pe litoral.
Muzica pusa la maximum, ca pentru surzi, care vor sa si-i faca asemenea si pe cei care inca mai aud, demonstreaza lipsa de civilizatie indiferent daca dolarii sau euro(ii) pleaca mai spre sud sau nu.
Lipsa de civilizatie endemica a romanului mediu de azi se vede si-n gunoaiele printre care-si duce cu nonsalanta (sau nu) viata, sporindu-le precum poetul Blaga, a carui umbra a trecut o clipa prin actualitatea acestei veri, misterul lumii.
Orasele, din sud mai ales, sunt adesea inconjurate de campuri vaste, "minate" cu pungi de plastic sau sticle de plastic, ratacitoare in bataia vantului, cam ca destinul nostru, ajuns pe maini rele. Parca ne-am apara cu aceste campuri de false mine de inamicul care incearca, totusi, sa inainteze. Si "inamicul" chiar renunta sa ne mai cumpere tara, sau macar "activele" ei.
Si nu doar o data, din cauza lipsei de civilizatie a celor care i-o ofera, aici intra si proasta organizare, si obraznicia cu care se pretinde bacsis (azi i se zice spaga), si nesimtirea cu privire la drepturile celuilalt.
Viata e foarte periculoasa in Romania, candidatul bolnav la integrarea in Uniunea Europeana. Daca nu te calca vreo nevasta de stab sau vreun comisar de politie, cu jeep-ul sau automobilul lor, atunci te asurzesc boxele din acelasi (sau alt) vehicul sfidator.
Spune-le proprietarilor celor din urma ca polueaza fonic, daca vrei sa devii sac de kick boxing, un sport murdar, la moda, intr-o lume asemenea. Daca ai Trabant si