Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNA cere pedeapsa exemplara pentru bestiile de la SPP

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2004 · · ·

"Membrii Consiliului National al Audiovizualului se solidarizeaza cu colegul lor, Serban Pretor, victima a unei agresiuni fara precedent din partea unor subofiteri ai Serviciului de Paza si Protectie, "Membrii Consiliului National al Audiovizualului se solidarizeaza cu colegul lor, Serban Pretor, victima a unei agresiuni fara precedent din partea unor subofiteri ai Serviciului de Paza si Protectie, institutie insarcinata tocmai cu protectia demnitarilor", se arata intr-un comunicat CNA, primit ieri la redactie. De asemenea, membrii CNA si-au exprimat indignarea fata de comportamentul "incalificabil" al agresorilor, care au molestat un om nevinovat in fata copiilor si a sotiei sale. Totodata, membrii Consiliului au solicitat organelor abilitate "sa efectueze ancheta in cel mai scurt timp si in deplina transparenta, pentru ca vinovatii sa primeasca o pedeapsa exemplara, astfel incat asemenea lucruri sa nu se mai repete, indiferent de statutul social al victimelor. Tinand cont de cele intamplate, credem ca SPP ar trebui sa indeparteze urgent din randurile sale personalul care reprezinta un pericol pentru siguranta cetatenilor." Amplificarea violentei in raporturile interumane din ultima vreme este cauzata, in opinia membrilor CNA, "fie de mediatizarea excesiva a unor persoane sau conflicte violente, fie de recursul la violenta fizica sau de limbaj a altor persoane, in special la adresa jurnalistilor" - se mai arata in comunicatul CNA.

Potrivit conducerii SPP, cei doi batausi trecusera cu brio testele psihologice si toate verificarile necesare la angajare

Incidentul de la sfarsitul saptamanii trecute l-a obligat pe directorul SPP, gen. Gabriel Naghi, sa revina la serviciu. Directorul SPP "si-a intrerupt concediul de odihna pentru rezolvarea acestei situatii neplacute si a dispus constituirea unei comisii interne care sa investigheze cazul, in vederea tri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 39 minute
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţat de autorităţi, relatează Reuters. UPDATE - Şeful p

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 2 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 3 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Timişoara: Tânără de 19 ani, la spital după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei clădiri/ Poliţiştii fac verificări

News.ro acum 54 minute
O tânără de 19 ani a fost transportată la spital, joi seară, după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei clădiri din Timişoara. Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Vremea

București
acum

12°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°