Dan Darabont, proaspatul prefect al Capitalei, si-a intrat de ieri in paine. Gheorghe Emacu, ministrul delegat pentru administratie publica, a fost cel care l-a prezentat pe Darabont drept persoana potrivita la locul potrivit.
“Sansele de reusita pe care le are sunt foarte mari. Are o echipa formata din profesionisti pe care se poate baza“, a spus Emacu. Scenariul pare copiat dintr-o piesa proasta de teatru in care actorul care interpreteaza rolul principal este schimbat din an in an.
Aceleasi cuvinte le-am auzit si atunci cand au fost numiti in functia de prefect: Florin Luican, Gabriel Oprea, Petre Botezatu si Ovidiu Grecea si asta in ultimii patru ani.
Este greu de spus cum o persoana ca Darabont, fost viceprimar si apoi primar al Sectorului 6, poate avea rezultate mai bune ca predecesorii sai, avand in vedere ca in perioada in care a facut parte din aparatul administrativ al Capitalei nu s-a remarcat cu mai nimic. Sau poate cu faptul ca printre apropiatii sai se numara si inspectorul Cristian Popescu, zis si Piedone.
Ministrul Gheorghe Emacu a spus ca prioritatea noului prefect este aplicarea proiectului de guvernare, la nivelul Capitalei. El a precizat ca Darabont va actiona in baza unei noi legi a prefectului care ii ofera posibilitatea unei legaturi mai bune cu serviciile publice descentralizate.
ATAC. Nici nu a fost bine numit in functie ca reactiile au si inceput sa apara. Viceprimarul Sectorului 6, Constantin Patica, l-a acuzat pe Darabont ca a autorizat contracte de asociere, in baza carora au fost taiati arbori din perimetrul pietelor din sector, incalcandu-se, astfel, Legea-cadru de organizare si functionare a pietelor si cea a patrimoniului.
El a dat exemplul unui contract de asociere ilegal, conform caruia, ca urmare a cererii adresate de Administratia Pietelor, Primaria Sectorului