Inchirierea unei casete de valori se face in baza unui contract incheiat cu banca unde exista astfel de casete libere. Evident, plusul de siguranta nu este gratuit. Inchirierea unei casete de valori costa intre 100 de mii (la BCR) si un milion de lei/luna (la HVB Bank), fara TVA.
Costurile sunt chiar mai mari atunci cand se opteaza pentru plata unui comision proportional cu valoarea declarata a bunurilor care se pastreaza in incinta bancii, varianta care garanteaza o despagubire pe masura in cazul unei "nenorociri". In aceasta situatie, majoritatea bancilor practica un comision de 1,5 la suta din valoarea bunurilor pastrate pentru o luna.
"Puteti pastra un tablou de un milion de dolari semnat de Van Gogh, in casetele de valoari cu 100 de mii pe luna, in cazul valorii nedeclarate sau cu 15.000 de dolari pe luna.
Daca platiti insa mai mult, aveti siguranta ca banca va va restitui totul, pana la ultimul banut in cazul in care tabloul pastrat in caseta de valori este distrus de inundatii sau alte calamitati sau este furat", spun angajatii bancilor care au astfel de indeletniciri.
Cei care nu-si declara valoarea bunurilor pastrate in caseta de valori beneficiaza, in situatia in care se intampla o "nenorocire", de despagubiri in limita sumelor "propuse" de banca in contractul de inchiriere. Hotii au insa sanse minime de a pune mana pe ceva ce se pastreaza in casetele de valori ale bancilor, spun reprezentantii acestor institutii.
Asta pentru ca exista sisteme de securitate multiple. Astfel, este nevoie de doua chei in acelasi timp pentru a deschide o cutie de valori. Una o pastreaza deponentul, cealalta functionarii bancii. Prin urmare, nici un "rau voitor" angajat printr-o eroare intr-o banca nu se poate atinge de bunurile depozitate.
Bunurile sunt la fel de protejate si daca proprietarul pierde cheia