Sa pornim de la doua adevaruri simple, clare, accesibile: 1. Numarul relativ mare si in proportie crescinda al filmelor de debut in statisticile cinematografului romanesc de dupa 1989, pina la postura majoritara a debutantilor pe ultima lista a filmelor aprobate pentru finantarea de baza din Fondul Cinematografic National, este o realitate incontestabila si, totodata, principalul instrument demagogic, mincinos, prin care cei care au confiscat sau carora li s-au pus in miini friiele puterii din bransa in 1990 diminueaza sansele de afirmare a noilor promotii si generatii de realizatori, intirziind si apoi incercind sa anihileze noul val regizoral. 2.a.
Daca spui asta primului trecator intilnit pe strada, ai mari sanse ca el sa te inteleaga imediat, intrucit depasirea paradoxului de la punctul 1 tine de logica elementara si e la mintea cocosului: noii discretionari au interesul sa faca totul, mergind pina la lansarea debutantilor pe banda rulanta neintrerupta si cu viteza mereu sporita, intr-o veritabila avalansa de cit mai multe nume noi in fiece an, acesta fiind cel mai bun mijloc de a nu se putea observa cum li se taie in acelasi ritm crengile de sub picioare sau li se smulge covorul pe care stau debutantilor celor mai talentati, care, vrind sa ajunga in timp util la al doilea si al treilea film, constituie adevarata amenintare la adresa mediocratiei de toate virstele. 2.b. Daca acelasi lucru (de la punctul 1) il spui unei persoane cu condei versat, in sensul in care a dobindit de doua ori Premiul pentru critica al Uniunii Cineastilor si Indemnizatia guvernamentala pentru profesionistii virstnici, poti fi sigur ca-ti va raspunde in spiritul replicii repetate mecanic de activistul de partid interpretat de Gheorghe Dinica in filmul Filip cel bun (1975, de Dan Pita): „– Nu asa se pune problema, tovarasi!“.
Inca doua adevaruri simple, clare, ac
