Recentul Campionat European, transmis de TVR 1, a demonstrat ca meciurile de fotbal, chiar si fara o participare a echipei Romaniei, "bat" orice concurenta. Partidele de fotbal din Portugalia au "ingropat" orice alta emisiune, tentatia de a urmari meciurile de fotbal a fost puternica si devastatoare. Cele doua gazete de sport (ProSport si Gazeta Sporturilor) s-au intrecut in promptitudine, oferind, la doar cateva ore de la sfarsitul meciurilor, comentarii, declaratii si analize.
Peste acest nivel, al imediatului si al concretului, se suprapune un al doilea strat care face din fotbal un fenomen cultural dintre cele mai atractive. Presa sportiva din Romania nu mai este, ca inainte de 1989, o insiruire de fraze seci, de comentarii anapoda, de descrieri in putine cuvinte ale evolutiilor dintr-o partida. Ea cunoaste un aplomb de vitalitate oferit cu darnicie si cu har de cativa ziaristi sportivi pur-sange (dintre care exceleaza Catalin Tolontan), dar si de cativa scriitori (Radu Cosasu, Tudor Octavian, Radu Paraschivescu, Adrian Cioroianu) care vad in fotbal mai mult decat o infruntare de tactici ezoterice si injuraturi scuipate printre dinti. In Romania nu avem poate un fotbal competitiv, dar comentariul sportiv straluceste si aici putem gasi, la orice ora, campioni, cum este Traian Ungureanu.
Ne-am obisnuit de cativa ani buni cu semnatura lui Traian Ungureanu in revista 22. Putini stiu ca fotbalul a contribuit la conturarea unui destin jurnalistic. Inainte de 1989, Traian Ungureanu publica articole de sport in Viata studenteasca. Acolo se mai putea scrie cate ceva despre dominatia Partidului Comunist si a Securitatii asupra fotbalului. Pana cand vigilenta prostiei intervenea brutal si stopa orice cariera de jurnalist sportiv. A lovit si in Traian Ungureanu, care in 1987 pleaca din Romania si din comentariul sportiv, satul de aranjamentele care stricau
