Iuliana Olaru demonstreaza ca acuzatiile impotriva sa sunt incorecte
•Procurorul Catalin Prisecaru, prim procuror adjunct la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, a refuzat sa discute cu Iuliana Olaru in prezenta reprezentantilor presei •Acesta a invocat diverse motive pentru a amana discutia cu fostul contabil sef de la Neurochirurgie •Iuliana Olaru a fost trimisa in judecata de procurori, desi aceasta a semnalat mai multe nereguli evidente existente in dosar
Ieri dimineata, Iuliana Olaru s-a prezentat la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, unde avea programata o discutie privitoare la trimiterea sa in judecata cu procurorul Catalin Prisecaru, prim procuror adjunct la institutia amintita. Conform spuselor Iulianei Olaru, secretara prim procurorului adjunct ii spusese sa se prezinte la Parchet in jurul orei 08.00, ora la care ar fi trebuit sa fie primita de Catalin Prisecaru. Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au dorit sa asiste la aceasta discutie, care a fost amanata, inexplicabil, de procurorul Prisecaru. "Dumneavoastra ce doriti? Cu dumnealui nu discut, este de la presa! De ce le faceti jocul?!", l-a intrebat, vadit incomodat, procurorul pe reporter, fara macar a-l lasa pe acesta din urma sa vorbeasca. Probabil ar trebui ca procurorului Catalin Prisecaru sa i se aduca aminte ca detine o functie intr-o institutie publica, iar reprezentantii presei, si chiar persoanele fizice, au dreptul sa ceara informatii. Acesta a refuzat sa poarte orice fel de conversatie cu Iuliana Olaru, in ciuda incercarilor femeii de a-l convinge ca vorbise cu secretara, iar aceasta ii spusese sa se prezinte, ieri, la Parchet. "Daca v-a spus secretara, mergeti si vorbiti cu secretara. Eu am treaba si nu pot discuta cu dumneavoastra astazi. Veniti maine", a spus sec Prisecaru. Exista mari semne de intrebare privitoare la motivul pentru care procurorul a