Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938 în comuna Berinţa din judeţul Maramureş, ca fiu al lui Ilie Buzura, muncitor, şi al Anei Buzura, ţărancă (înainte de căsătorie, Ana Miclea). În 1945 devine elev al şcolii generale din comuna natală, iar între anii 1951-1955 urmează cursurile Liceului "Gheorghe Şincai" din Baia Mare. După absolvirea liceului este, succesiv, inspector statistician, educator, agricultor, iar din 1957 şi până în 1964 funcţionar la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor. În perioada 1958-1964 studiază la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, specializându-se în psihiatrie (lucrarea de diplomă are titlul Shakespeare în psihiatrie).
Nu profesează însă medicina. După ce debutează în paginile revistei Tribuna din Cluj, în 1960 şi începe să colaboreze şi la alte reviste, după ce îi apare şi prima carte (un volum de proză scurtă, Capul Bunei Speranţe), în 1963, se angajează ca redactor, în 1964, la revista Tribuna, unde va deveni în scurtă vreme secretar general de redacţie, iar din 23 decembrie 1989 - redactor-şef.
În 1970 publică primul său roman, Absenţii, în care prezintă un caz de mortificare psihică (cazul unui ziarist obligat ani la rând de autorităţi să mintă). Având un răsunător succes de critică şi de public, romanul îl consacră, plasându-l în prim-planul vieţii literare, dar îl şi divulgă ca pe un critic al stilului de viaţă comunist.
Cu tenacitatea unui alergător de cursă lungă, Augustin Buzura scrie în continuare, timp de aproape două decenii, încă cinci romane masive, însumând peste două mii de pagini, într-o cameră neîncăpătoare, dintr-un apartament la bloc din Cluj. Împreună cu soţia sa, Maria Buzura, creşte şi doi copii, Adriana şi Adrian. Fiecare nouă carte pe care o termină îi aduce: războaie istovitoare cu cenzura, premii literare, cronici elogioase în România literară şi la Eur
