De câţiva ani încoace - remarca George Sebbag în Les Editions Surrealistes, IMEC, 1993 -, de când ne-am scufundat într-un haos moral, intelectual şi estetic, nu este de mirare că adjectivul suprarealist (s.a.) iese din nou la suprafaţă". Sunt driblate, tot mai subtil, prenotările formale, sistemele articulate de creaţie, iscându-se o serie de replici (de multe ori naive, vlăguite) la seismul experimentalismului istoric de la începutul veacului trecut, când am asistat la acea acută dereglare de ceasuri ori schimbare de poli magnetici în compoziţia muzicală, precum şi la acele tulburări de echilibru la nivelul mentalităţii compozitorilor.

Mărturisesc, de la bun început, că noul avangardism nici nu mă entuziasmează, dar nici nu mă lasă indiferent; nu îl simpatizez în mod deosebit, dar nici nu resimt vreo oarecare aversiune faţă de el. Poate că de aceea îi adulmec bucuriile şi suferinţele, competenţele şi cusururile. I-am spus experimentalism tomnatic pentru că sesizez un anume declin, un soi de decadenţă care s-a instaurat, probabil, atunci când idealul s-a dovedit superior mijloacelor folosite pentru a-l realiza. Noile avangarde au cam năpârlit, înotând încă, fie şi împotriva curentului: ele nu şi-au pierdut complet părul sau penele şi nici nu s-au înecat într-un pahar cu apă. Cum nu şi-au rătăcit nici recuzita, chiar dacă uneltele şi întrebuinţările lor au fost pe alocuri transformate, prizând aerul tare al hardurilor şi softurilor. Şi totuşi"

1) Exaltarea suveranităţii mulţimilor constituia în logistica experimentalismului istoric doar posibilitatea de subminare a domniei mulţimilor, bunăoară atitudinea dodecafoniştilor seriali din a doua şcoală vieneză, fiind în fond una colectivă, conectată la convingerea că linia norocului fiecăruia dintre ei se prelungeşte în palma celorlalţi. Dimpotrivă, experimentalismul tomnatic a concediat, se p