"Adevărul exclude şi reticenţa,

şi tăgada neghioabă".

Tudor Arghezi

Pentru că ediţia definitivă a scrierilor lui Tudor Arghezi a fost şi a rămas, de la prima până la ultima ei carte - cu toate degradările produse de mişmaşul de incompetenţe al actualilor "îngrijitori" -, cea mai frumoasă şi mai pasionantă zădărnicie din câte mi-a fost dat să le pun la cale şi să le împlinesc de-a lungul meseriei mele de cărţar, adică de editor profesionist, mă socotesc îndreptăţit să-i scriu, deocamdată fie şi pe foarte scurt, câteva secvenţe din istorie. Pe foarte scurt înseamnă că voi lăsa deoparte foarte multe aspecte semnificative, cu speranţa că nu-mi vor intra prea curând zilele în sac. Dar şi aşa, scrise pe foarte scurt, nădăjduiesc să le fie cât de cât de folos istoricilor literari şi textologilor care se vor ocupa, totuşi, cândva, de publicarea operelor complete ale lui Tudor Arghezi, cu "varietăţile" (cum îi plăcea lui să le spună "variantelor") şi comentariile critice cuvenite. Cândva probabil după intrarea României în piaţa comună a culturii europene, unde asemenea ediţii academice sunt un semn dacă nu numaidecât de inteligenţă critică, cel puţin de rigoare intelectuală. Iar până atunci s-ar putea să le folosească - de ce nu? - moraliştilor şi mai cu seamă actualilor pseudoîngrijitori ai ediţiei, despre care se aude că ar fi gata să arunce sub tipar articolele politice publicate de poet în ziarul Seara (1913-1914) şi în săptămâ nalul Cronica (1915-1916). De nu le vor fi aruncat deja, până la ora când scriu aceste rânduri. Articolele menţionate, împreună cu multe alte texte culese numai de mine din publicaţii periodice şi lucrate numai de mine cu Tudor Arghezi, i le-am împrumutat, în anul 1970, d-nei Domnica Theodorescu, succesoarea biologică a scriitorului, care, după cum mi-a mărturisit, dorea să ştie şi d-sa "ce a scris