Inaintea congresului extraordinar al PSD, cancelarul sef al premierului Adrian Nastase, Alin Teodorescu, declara, mai putin autocritic, dar lucid, ca 60 la suta dintre romani sunt nemultumiti de guvernare, recunoscand ca: „Intram in Uniunea Europeana, dar avem un nivel de salarizare care nu e comparabil nici macar cu Portugalia, Grecia si Spania la inceputul anilor '80“.
Si ca, mai mult, atentie, in Romania: „Inca nu am atins nivelul de salarizare reala din 1989“ (adica din anul cel mai prost al „regimului Ceausescu“).
Motiv sa priveasca spre alegerile parlamentare si prezidentiale cu strangere de inima, in conditiile in care PSD si Adrian Nastase, in urmatoarele luni, vor rula mai degraba in gol (electoratul majoritar avand de gand sa le dea vot negativ).
Ascultandu-l pe actualul ministru al Finantelor, apoi, am inteles ca PSD n-are solutii de crestere reala a salariilor nici in anii care vin (cu atat mai mult cu cat FMI se opune sa creasca salariile, speriat ca asa se dau peste cap macrostabilitatea, inflatia si deficitele bugetare). Totusi, situatia de acum nu mai poate continua.
Romania e o tara a saraciei, anume pastrata asa de guvernanti si de structurile financiare internationale.
De ce? Spune totul faptul ca romanii se bat sa plece la munca, sa castige un ban adevarat, chiar daca la negru si in conditii umilitoare, pana si in Serbia, a carei economie a fost data inapoi cu zece ani dupa ce a fost bombardata de SUA (in modul cel mai aberant cu putinta, nu incetez sa repet asta; provincia Kosovo, datorita careia Serbia trage numai ponoasele, este azi o enclava etnica
albaneza si musulmana exploziva, in care se cheltuiesc bani „pentru pace“ cu nemiluita). E semnificativ ce se intampla - romanii calca pe urmele sarbilor din vremea „regimului Broz Tito“, pleaca la munca unde vad cu ochii si se intorc
