Traim in vremuri primejdioase si pline de neprevazut ceva ce nu s-a pomenit. Intr-o lume in care unul iti taie penisul, altul te ia la bataie ziua ’n amiaza mare, cand dai sa te duci in concediu cu Trabantul, iar robele negre te baga 12 ani la puscarie pentru un viol pe care nu l-ai comis, este aproape o minune daca apuci anii batranetii intreg la minte si la trup.

De altfel, ultima statistica a Organizatiei Mondiale a Sanatatii confirma acest lucru: romanii traiesc cu opt ani mai putin decat ceilalti europeni. Abia daca apucam 70 de ani de viata. Barbatii, numai 66, iar barbatii insurati, nici macar atat. Nu voi mai spune de ce, ca sa nu aud maine-n targ ca-s misogin.

Asa stand lucrurile, ce rost are sa-si mai faca omul planuri? Nu ar fi oare cu totul hazardat si lipsit de sens? Nu-i mai bine sa nu mai vrei nimic si sa traiesti clipa, caci, iata, destinul «te lucreaza» cum nici nu gandesti? Ba, bine ca nu, isi zic multi dintre romanii zilelor noastre. Au trecut de mult de faza mioritica.

Nu le mai arde nici macar de plans pe umarul cuiva, iar de balade, nici atat: viata i-a abrutizat, i-a inspaimantat intr-atat zi dupa zi, incat nici macar recolta-record de la grau nu-i mai impresioneaza. Painea lor va fi la fel de amara.

De-ar auzi bucurestenii si ca zilele lor sunt, in medie, cu 1.460 mai scurte decat cele ale compatriotilor lor, ar cadea de tot in depresie.

Daca stai sa te gandesti ca oricand poate exploda o masina cu azot in drumul tau sau butelia vecinului de bloc, atunci chiar ca dai dreptate marilor mistici europeni, care sustin ca fiecare zi din viata ta ar trebui traita ca si cum ar fi ultima. Speranta de viata a unei populatii este socotita a fi, pe buna dreptate, un indicator fidel al nivelului de trai.

Daca e sa dam crezare acestei afirmatii a specialistilor, noi ne situam cu zeci de