Judecata de apoi a cartilor
Se zice ca, venind sorocul judecarii din urma a cartilor, precum veni-va negresit si ceasul judecatii de apoi a oamenilor, a dat porunca Dumnezeu ca fiecare op, fascicola, brosura, din toate limbile pamantului, sa inapoieze ceea ce, cu voie sau fara voie, luase de la suratele lor mai varstnice.
Si unde nu s-a pornit o vanzoleala si o fosgaiala ca aceea in marea biblioteca a lumii. Blocuri intregi de carte, capitole, file, paragrafe, fraze ieseau grabite din culcusurile pe care le incalzisera ani, decenii, secole sau chiar milenii, si unde ai fi putut jura ca le e locul, cautandu-si obarsiile. Se porneau intr-o parte, dar, odata ajunse unde presupuneau a le fi bastina, n-apucau sa-si traga bine rasuflarea, ca trebuiau sa plece iarasi la drum, intovarasite de altele, nestiute pana atunci, catre o origine inca mai departata, la care nici cu gandul n-ar fi gandit.
Tomuri ilustre, pe care generatii intregi le cercetasera cu sfintenie, convinse ca acolo se afla tot ce a zamislit mai vrednic de luat in seama mintea omului, isi pierdeau ca prin farmec sutele de file tiparite cu neasemuita arta pe hartie capabila sa infrunte timpul, ramanandu-le a se mandri cu singurele parti originale de care fusesera in stare, grelele si mestesugit lucratele tartaje, ce purtau incrustate cu litere de-o schioapa numele autorilor.
Altele, deopotriva de admirate si de groase, aveau toate motivele sa se considere norocoase, caci tot mai pastrasera cateva propozitii simple, nerevendicate de nimeni, de genul: "Cutare zice:" ori "Asa cum a spus cutare", sau mici cuvinte si expresii vestitoare de concluzii precum: "deci", "asadar" si "prin urmare", cu a caror punere cap la cap abia s-ar fi innegrit o pagina.
Opere ce facusera gloria unui autor, a unui neam, poate a intregii semintii omenesti, isi abandonau rafturile de onoare
