Andrei Tarkovski, vazut de sora lui Pasionata cercetatoare, inca din anii facultatii, a creatiei lui Tarkovski, autoare a volumului "Filmul ca rugaciune", Elena Dulgheru publica in editura "Arca Andrei Tarkovski, vazut de sora lui
Pasionata cercetatoare, inca din anii facultatii, a creatiei lui Tarkovski, autoare a volumului "Filmul ca rugaciune", Elena Dulgheru publica in editura "Arca Invierii" o lunga convorbire cu Marina Arsenievna Tarkovskaia, sora marelui cineast. Ei i-a revenit, dupa moartea acestuia si a tatalui lor, poetul binecunoscut (Arseni), raspunderea de a fi o "paznica a templului", altfel spus, de a inlesni circulatia mostenirii spirituale a artistului: "Este un lucru uimitor - marturiseste ea - ca cinematograful lui Andrei continua sa traiasca. Rugina nu "i-a mancat sufletul" si nu "i-a ros filmele, o data cu plecarea lui in strainatate", cum sustin, cu malitie, unii critici care ani de zile i-au dus trena, au profitat de numele lui, si-au facut o cariera din asta, dar nu i-au inteles opera". Observatiilor inteligente despre perceptia generatiei tinere asupra creatiei tarkovskiene, despre remake-uri (vezi Solaris), si posibilii urmasi in cinematografie li se adauga emotionanta amintire a unui frate a carui afectiune pentru familie nu izbucnea niciodata in efuziuni sentimentale. Universul familiei Tarkovski va fi, in curand, mai bine cunoscut, o data cu aparitia in limba romana a cartii Marinei Tarkovskaia, "Cioburile oglinzii", a carei prima editie, intr-un tiraj de 5.000 de exemplare, s-a epuizat, in Rusia, intr-un timp-record. In volumul de fata sunt publicate, in avanpremiera, cinci povestiri care convertesc obisnuitele "memorii" in adevarate stop-cadre ale unei trecute vieti.