Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frank Timis pregateste o noua Rosia Montana

Publicat in HotNews, sâmbătă 14 august 2004 ·

Spectaculoasa operatiune de extragere a aurului din Apuseni, orchestrata de omul de afaceri romano-australian Frank Timis si cunoscuta ca proiectul Rosia Montana, a inceput sa-i aduca probleme serioase initiatorului. Pierderile companiei European Goldfields au crescut subit, ajungand la aproape 9 milioane de dolari (11,7 milioane de dolari canadieni), conform Financial Times.

European Goldfields a fost creata de Frank Timis pentru a atrage de la investitori bani pentru a participa, alaturi de Gabriel Resources, la extinderea proiectului de la Rosia Montana si a unor exploatari din Grecia. Anuntata cu surle si trambite, exploatarea de la Rosia Montana a reusit sa-i convinga pe investitori, cu toate ca nu a obtinut nici pana acum avizul de mediu.

Practic, din aceasta afacere, Frank Timis nu s-a ales decat cu pierderi de 20 de milioane de dolari, reprezentand investitii initiale. Istoria pare, totusi, sa se repete. Dintr-un alt articol, publicat, ieri, de The Independent, aflam ca actiunile companiei Regal Petroleum (tot a lui Timis) au „sarit“ ca urmare a zvonurilor referitoare la exploatarilor petroliere din Grecia si Romania.

Compania este convinsa ca zona din Moldova concesionata de Timis este bogata in resurse naturale, dar sufera din cauza lipsei de investitii, astfel ca se pot face afaceri bune. Terenurile concesionate de Regal in Romania ar putea fi exact o astfel de afacere, arata ziarul, care spune despre conducerea companiei ca ar fi foarte incantata de ce se asteapta sa gaseasca.

Dimensiunea zacamintelor ar urma sa fie facuta publica luna viitoare, iar articolul sustine ca terenul ar fi fost descoperit de autoritatile comuniste, dar ca n-a fost niciodata exploatat cum se cuvine.

Frank Timis a concesionat o zona intinsa de exploatare in partea de nord a Moldovei, pe jumatate din suprafata judetelor Iasi si

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 24 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 25 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 27 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 8 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 12 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum 39 minute
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°