O grupare terorista, ce are legaturi cu reteaua Al-Qaeda, a anuntat ieri expirarea termenului fixat pentru retragerea trupelor italiene din Irak si a afirmat ca va lansa “un razboi sangeros“ in intreaga Italie.
“Chemam toti mujahedinii sa inceapa sa loveasca peste tot si sa nu ezite in a da foc Romei“, se arata in comunicatul atribuit de un site islamist gruparii “Brigazile Abu Hafs al-Masri – organizatia Al-Qaeda“. “Anuntam ca Silvio Berlusconi (premierul Italiei – n.r.
) este vizat si va plati pretul crimelor comise de banda sa in Irak“, se mai arata in comunicat.
ULTIMATUM. “Acum, ca termenul fixat Guvernului italian pentru a-si retrage trupele din Irak a expirat, anuntam ca acest Guvern si-a sapat propria groapa, alaturandu-se Statelor Unite, caminul necredinciosilor, ramanand in Irak fara a-i pasa de sangele care curge in fiecare zi in aceasta tara“, afirma comunicatul.
“Berlusconi, vei vedea ca ne tinem promisiunea pe care am facut-o in fata lui Dumnezeu si ca nu vom inceta raidurile asupra tarii tale. Nu veti mai cunoaste linistea. Vom transfera batalia in caminul tau si in teritoriul tau si va curge sange“, promite gruparea islamista.
Potrivit comunicatului, “tacerea poporului italian a aratat lumii intregi ca nu exista diferenta intre civili si militari si ca poporul italian si-a sapat singur propriul mormant“. Si asta, dupa ce islamistii i-au indemnat pe italieni sa protesteze in masa pentru a face presiune asupra Guvernului lor, pentru a-si retrage cei 3.000 de soldati din Irak.
Brigazile Abu Hafs al-Masri au revendicat atentatele cu bomba de la 11 martie de la Madrid, soldate cu moartea a 191 de persoane, dar si dublul atentat de la Istanbul, din noiembrie 2003 (25 de morti).
MASURI. Ieri, ministrul de Interne, Giuseppe Pisanu, a recunoscut posibilitatea comiterii unui atentat, in