Astazi, intre orele 7.00 si 12.00, toate magazinele, bancile, casele de schimb valutar, restaurantele, terasele, ceasornicariile, cabinetele medicale si alti agenti economici vor trebui sa-si scoata angajatii pe trotuare, pentru a le spala. Altfel, ei risca sa fie amendati cu 50 de milioane de lei, conform unei hotarari adoptate in urma cu o luna de consilierii majoritari ai PNL-PD.
Actul normativ a intrat in vigoare ieri, insa stipuleaza ziua de luni ca obligatie expresa de curatare a trotuarelor pentru agentii economici. In plus, hotararea obliga si la o activitate care cadea in responsabilitatea societatilor de salubrizare platite din bani publici: curatarea rigolelor (carosabilul de langa bordura).
Persoanele fizice si asociatiile de locatari sunt obligate sa faca acelasi lucru, insa in zilele de sambata, intre orele 7.00 si 12.00. Persoanele fizice risca amenzi de pana la 5 milioane de lei, iar cele juridice - inclusiv asociatiile de locatari sau proprietari - de pana la 50 de milioane.
Pe langa faptul ca aceasta hotarare incalca prevederile constitutionale si legislative cu privire la munca fortata si munca neretribuita, ea contravine unei alte hotarari municipale, care interzice folosirea apei potabile pentru spalatul trotuarului. Totodata, Legea mediului nu permite acest lucru.
Astazi, intre orele 7.00 si 12.00, toate magazinele, bancile, casele de schimb valutar, restaurantele, terasele, ceasornicariile, cabinetele medicale si alti agenti economici vor trebui sa-si scoata angajatii pe trotuare, pentru a le spala. Altfel, ei risca sa fie amendati cu 50 de milioane de lei, conform unei hotarari adoptate in urma cu o luna de consilierii majoritari ai PNL-PD.
Actul normativ a intrat in vigoare ieri, insa stipuleaza ziua de luni ca obligatie expresa de curatare a trotuarelor pentru agentii economici. In plus,