„Une grande victoire est un grand
danger. La nature humaine supporte plus difficilement la victoire que la défaite.“
Friedrich Nietzsche, Considérations
inactuelles, David Strauss, spectateur et écrivain (1873)
De ce postmodernism si post-modernisme nu inseamna acelasi lucru
„Postmodernism looks weightier to us today, because it is our moment“, scrie Stanley Rosen1 si, probabil, noi sintem de acord cu el. Una dintre problemele pe care insa putina lume, in Romania si nu numai, se gindeste sa si-o puna atunci cind asaza in pagina idei despre contemporaneitate, societate, cultura, idei, politica si, in general, despre conditia umana a zilelor noastre este cea a lui „noi“.
Asta se intimpla poate si pentru ca putina lume aduce in discutie probleme, sa le spunem, ideologice altfel decit implicit, in texte a caror autoreferentialitate, desi nu trebuie mult cautata de un cititor avizat intr-ale lumii culturale, trece neobservata sau de la sine inteleasa. Nu intentionez sa intru in polemici largi cu literatorii/criticii romani, desi ar fi de remarcat o anume confuzie in ceea ce priveste discursurile lor, determinata, printre altele, de frecventarea anumitor bibliografii, prea anglo-saxone sau prea franceze. Ma intereseaza cu atit mai mult diferentele culturale care fac distincte discursurile despre contemporaneitate emise de cultura franceza de cele produse de „anglo-saxoni“. Deoarece nu cred ca traditia nu-si pune amprenta pe ele, asa cum nu cred ca, desi se anunta de o vreme, momentul declinului „caracterului national“ a venit.
Diferentele dintre cele doua – cel putin – weltanschauung-uri nu sint de neobservat. Citind astazi un articol din presa literara scris de un absolvent de litere, iti poti da aproape intotdeauna seama daca el a terminat franceza sau engleza.
Sigur, originalitatea d
